Surpriză: ce se întâmplă cu prețul la noile apartamente de vânzare

Surpriză: ce se întâmplă cu prețul la noile apartamente de vânzare

Comparativ cu luna septembrie, în majoritatea orașelor din România s-au înregistrat creșteri de prețuri la apartamente noi.

În prezent, în țară sunt peste 700 de ansambluri rezidențiale noi care au locuințe de vânzare. Cele mai multe dintre acestea, peste 350, se află în București. Poziția secundă este revendicată de Constanța, aici fiind 105 complexe noi.

Site-ul de imobiliare Korter.ro a făcut o analiză a prețurilor pentru cele mai noi apartamente de vânzare din țară. Potrivit acestuia, față de luna septembrie, în 3 orașe din țară se înregistrează o ascensiune de peste 100 euro/mp.

Cea mai mare creștere a prețurilor se înregistrează în Giurgiu. Astfel, aici, prețul pentru o locuință nouă a crescut cu 183 de euro/mp, ajungând până la 875 euro/mp. Pe locul doi în acest top se află Craiova cu o creștere de 116  euro/mp, până la 1.168 euro/mp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultima poziție a podiumului este ocupată de Iași, cu o ascensiune de 103 euro/mp, ajungând la 1.193 euro/mp. Apartamente de vânzare Constanța ocupă un loc fruntaș și în acest top, prețurile acestora crescând cu 85 de euro/mp, fiind acum 1.147 euro/mp.

Apartamente de vânzare: unde sunt cele mai mari prețuri

Din analiza Korter.ro aflăm și că cea mai mare medie de prețuri la apartamentele noi cu două camere disponibile se înregistrează, surprinzător, în Galați. Conform statisticii, în Galați mai pot fi cumpărate apartamente cu două camere cu un preț mediu de 92.800 de euro.

Pe locul doi sunt apartamente de vânzare Constanța, cu o medie de prețuri de aproximativ 87.000 euro.

Acestea sunt urmate îndeaproape de locuințele cu două camere din Craiova. În capitală prețurile medii pentru apartamentele cu două camere este de circa 80.000 euro.

În ceea ce privește apartamentele de vânzare noi cu 3 camere, clasamentul este diferit. Pe primul loc se află Constanța cu o medie de prețuri de 158.328 euro, urmate de cele din Galați cu circa 119.100 euro. Treapta a treia a podiumului revine Craiovei, cu o medie a prețurilor de 115.996 euro. Apartamentele cu 3 camere din București au un preț mediu de aproape 115.000 euro.

Totuși, Capitala se află pe primul în clasamentul alcătuit pe baza numărului de locuințe tranzacționate, diferența fiind una consistentă. „Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna septembrie 2020, în București – 8.886, Ilfov – 3.354 și Cluj – 2.726.  Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 87, Caraș Severin – 197 și Vaslui – 324”, precizează Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Clasamentul se păstrează și la numărul de imobile vândute în perioada ianuarie - octombrie 2020. Datele ANCPI relevă că în București au fost încheiate 70.552 de contracte, în timp ce în Ilfov 36.820, iar în Cluj 23.669.

Oferta completă a tuturor apartamentelor noi scoase la vânzare, fie că sunt date în folosință sau încă în construcție, poate fi consultată pe site-ul de imobiliare Korter.ro.