Pe de o parte, îi vrem înapoi în România pe tinerii români care studiază la universități de prestigiu din Europa de Vest și America. Mai mult, ne legănăm în iluzia că ei și doar ei pot scoate țara asta din starea în care a adus-o, cu mîna lui, mărețul popor român cînd direct, cînd prin reprezentanții săi democratic aleși. ”Dați-mi un guvern cu tineri români care au terminat la Harvard, Princeton, Oxford sau Sorbona și să vedeți cum pun ei țara pe roate!” – sună unul din visele cele mai candide ale oamenilor de treabă din această țară.
Și visul se prelungește întotdeauna cu o concluzie care vine din experineța zilnică:” Dar nu se va putea așa că ceva pentru că ei vor fi rejectați de o conjurație atot-puternică de bătrîni obtuzi, șmecheri locali îmbătrîniți în rele, hoți autohtoni care prosperă doar în ape tulburi și politicieni mediocri”. Pe de altă parte, mărturiile acestor tineri care se întorc converg spre ideea că România îi reprimește greu, ezitant, cu mari rezerve, dacă nu chiar cu răceală și uși închise de-a dreptul. Și așa se naște una din temele favorite de jeluire mioritcă: uite cît de defecți sîntem, să nu îi primim cu covor roșu pe tinerii români care studiază, adesea cu frumoase merite, în marile universități ale lumii! Uite cît sîntem de idioți că nu ne uităm în gura lor ca grecul (vechi, nu ăsta de-acum) la oracol! Întunericul autohton rezistă luminii lor! Și, cum zic, dă-i jelanie...
Episodul ”MTO – Poftiți?” derulat la Cotroceni zilele trecute, dincolo de a se constitui într-o probă frapantă (a cîta?!) a incompetenței crase a primului-ministru și a ministrului său de finanțe, ridică și o problemă de fond. Ea nu se leagă de V.V.Ponta – îl știm cu toții, deja. Se leagă direct de visul candid mai sus povestit. Ziarul Financiar a concluzionat, acum cîteva zile: ” Problema este că lipsa de pregătire pentru asemenea întâlnire a Ioanei Petrescu este o palmă pentru noua generaţie, şi o justificare pentru cei vechi din politică să îşi prelungească mandatele”. Și, aș adăuga, problema este încă și mai profundă: Ioana Petrescu a fost nepregătită doar în discuția de la Cotroceni sau este nepregătită, în general, pentru funcția de ministru de finanțe? Și, dacă chiar vrem să palpăm exact problema: absolvirea cu lauri a unei mari universități americane garantează competențele administrative de care dihania numită România are nevoie pentru a se însănătoși cît de cît? Cineva care cunoaște cît de cît ce se întîmplă în aceste mari universități ar răspunde negativ imediat.
Absolvirea unei mari universități obligă mai mult decît asigură, după cum s-a văzut. Deserviciul pe care Ioana Petrescu l-a făcut, fără să vrea, desigur, ideii pe care românul mediu, de bun simț, o are despre o mare universitate a lumii, una de Ivy League, este imens, chiar dacă el se contabilizează exclusiv în mintea marii mediocrități naționale. Ideea că absolvirea unei universități precum Harvard te face să ai ”două creiere” (așa credeau țăranii români despre Nicolae Iorga în interbelicul românesc, că e cel mai deștept om din lume și are ”două creiere”!) este, desigur, eronată. Dar, să vezi un absolvent de Harvard dat de rușine în materie de economie de un comandant de vas devenit politician de carieră în România, este un șoc pentru ochii holbați la televizor ai românului. Adevărul este că nimic din studiile Ioanei Petrescu nu o recomandă să fie ministru de finanțe. Nu orice absolvent de științe economice poate gîndi și implementa o politică fiscală corectă și nu orice doctor în economie poate gestiona finanțele unei țări. Ioana Petrescu, din cîte se vede, nu este doar lipsită complet de experiența directă a conducerii unei birocrații, ci este lipsită de experiența minimă de viață în România reală. A trăi în mediul universitar american este echivalent cu a trăi într-un ”bubble” chiar și raportat la viața reală a societății americane, nu mai vorbesc despre viața reală a României.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pe lîngă dubla ei lipsa de experiență, și cea specifică jobului și cea de viață, în general – ceea ce o face, evident, foarte vulnerabilă în raport cu crocodilii de Dîmbovița -, se mai ridică și problema calificării ei. Este foarte posibil ca dipomele ei glorioase să fie absolut inutile pentru specificul jobului, așa cum, de pildă, un atlet excelent anterenat pentru alergări este inutil unei echipe de înotători.
Practic, oricine putea livra argumentele Ioanei Petrescu. O minimă instrucție în ale economiei, o spoială cum am spune noi, în școlile românești, era absolut suficientă oricui ca să debiteze lozincile ministrului: că e mai bine pentru economie ca banii să meargă în buzunarul oamenilor decît în bugetul de stat, că scăderea taxelor duce la scoaterea la lumină a unei porțiuni de economie neagră/evaziune, că scăderea taxelor pe forța de muncă duce la creșterea numărului de angajați și face, în general, economia noastră mai atractivă pentru investițiile străine, că scăderea taxelor nu duce neapărat la scăderea veniturilor încasate la buget și toate celelalte. Micul argument legat de diferența dintre ”calculul contabil” și ”calculul economic” este, și el, la îndemîna oricui a mai citit cîte un articol de presă economică pe an, nu mai mult! ”Is this Harvard?” – mă întrebam și eu, ca tot românul, privind-o pe Ioana Petrescu de-a dreapta lui V.V.Ponta. Eu, care n-am absolvit studii economice nici măcar la București și nici nu sînt foarte la curent cu detaliile scăderii CAS, dar sînt un susținător de principiu al acestei măsuri, aș fi putut avea exact aceeași prestație cu cea a Ioanei Petrescu în fața președintelui Băsescu. Ba chiar, bietul de mine, cred că aș fi fost ceva mai convingător decît biata de ea.Bine, admit, minus chestia cu sufletul – oricît mi-ar fi mie de simpatică scăderea de taxe pe forța de muncă, nu cred că mi-aș fi invocat sufletul în chestiune. Contraperformanța Ioanei Petrescu, dacă ar fi serios analizată, ar putea produce un mic cutremur de mentalitate în România. Dar, nu am nici o îndoială, nu va fi serios analizată de nimeni, ci doar discutată la nivel politicianist, așa că am încredere că nu se va întîmpla nimic pe frontul acesta. Altfel, totul e ca înainte. Nu vă faceți iluzii! Incidentul nu e deloc de natură să nască valul care să-l poată opri pe V.V.Ponta din drumul său spre Cotroceni. Poporul îl vrea din cu totul alte motive decît presupusa competență sau dovedita incompetență a ministrului de finanțe.
Recomandările noastre
