Tsutomu Yamaguchi, pe care fiica sa nu l-a văzut altfel decât bandajat până la vârsta de 12 ani, a trăit mult și bine, până la 93 de ani. Amintirile sale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, consemnate (și) de scriitorul britanic Giles Milton în volumul „Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei” (Corint, 2019), sunt însă nemuritoare.

„Tsutomu Yamaguchi străbătea oraşul Hiroshima cu tramvaiul, când a auzit huruitul monoton al unui avion care trecea pe deasupra. Nu i-a dat atenţie. În fond, era război şi avioanele erau o prezenţă constantă. Nu știa că zgomotul acela era al bombardierului american Enola Gay, care, peste doar câteva secunde, avea să lanseze deasupra oraşului o bombă atomică de uraniu de 13 kilotone.

În dimineaţa zilei de 6 august 1945, la ora 8.15, în timp ce bombardierul se apropia de ţintă, Yamaguchi a coborât din tramvai şi, ridicându-şi ochii spre cer, a observat că trecea un avion. A văzut de asemenea două mici paraşute. Apoi, fără veste, s-a dezlănţuit iadul. „Pe cer s-a aprins o scânteie uriașă, iar eu am fost azvârlit cât colo.” Masivul focos nuclear explodase la mai puţin de trei kilometri de locul în care se afla el.

Bomba a fost detonată la 600 m deasupra orașului Hiroshima. Uitându-se în sus, Yamaguchi a văzut că se înalţă un uriaş stâlp de foc în formă de ciupercă. Peste câteva secunde, şi-a pierdut cunoştinţa. Bubuitura îi spărsese timpanele, iar scânteia îi provocase o orbire temporară. Căldura produsă de explozie a fost atât de intensă, încât i-a pricinuit arsuri grave pe partea stângă a corpului. Când şi-a revenit, s-a târât până la un adăpost şi a încercat să înţeleagă ce se petrecuse. Din fericire, a dat acolo peste trei colegi, care scăpaseră şi ei. Erau cu toţii tineri ingineri și lucrau la societatea de construcții navale Mitsubishi Heavy Industries, având ghinionul să fie trimişi la Hiroshima tocmai în ziua bombardamentului.

Cei patru au rămas toată noaptea în adăpost, îngrijindu-şi rănile şi arsurile. Dimineaţă, au îndrăznit să iasă din adăpost, luând-o printre ruinele carbonizate și topite. În drum spre cea mai apropiată gară încă în funcţiune, au trecut pe lângă grămezi de trupuri arse şi mulțime de muribunzi. Scopul lor era să prindă unul dintre puţinele trenuri care mai circulau şi să se întoarcă acasă, în oraşul Nagasaki, aflat la 320 km depărtare.

Yamaguchi era într-o stare proastă şi, odată ajuns în oraşul natal, s-a dus să-i fie bandajate rănile. La 9 august însă, după numai două zile de convalescenţă, s-a simţit destul de bine ca să se întoarcă la muncă. Şeful şi colegii l-au ascultat îngroziți povestind despre incredibilele distrugeri provocate de o singură bombă. Yamaguchi le-a spus că explozia topise metalul şi pulverizase cartiere întregi. Sam, şeful lui, nu l-a crezut.

– Eşti inginer, a urlat el. Socotește. Cum putea o singură bombă să distrugă un oraş întreg?

Exact în momentul în care şeful rostea aceste cuvinte, la ora 11.02, o lumină albă, orbitoare a pătruns în încăpere. Pielea sensibilă a lui Yamaguchi a fost din nou arsă de căldura intensă, iar el s-a prăbuşit la podea. „Mi-am zis că norul în formă de ciupercă de la Hiroshima mă urmărise până acolo”, spunea el mai târziu.

Aviația SUA lansase a doua bombă atomică, botezată Grăsanul, după Winston Churchill, mult mai mare decât cea de la Hiroshima – un colos de plutoniu de 25 de kilotone, care a explodat în valea în care este situat oraşul Nagasaki. Au murit în jur de 74 000 de oameni şi tot atâţia au fost răniți. Yamaguchi, soţia şi fiul lor nou-născut au scăpat ca prin minune şi au petrecut bună parte din săptămâna următoare într-un adăpost antiaerian din vecinătatea fostei lor case. Cinci zile mai târziu, au aflat că împăratul Hirohito anunţase capitularea Japoniei.

Faptul că Yamaguchi a supravieţuit ambelor explozii nucleare a fost socotit un adevărat miracol. Ulterior, s-a aflat că era una dintre cele 160 de persoane despre care se ştie că au scăpat cu viaţă din ambele bombardamente.

În 1957, lui Yamaguchi i-a fost recunoscut statutul de hibakusha, adică „persoană afectată de explozie”, însă abia în 2009 i s-a permis în mod oficial să se considere niijuu hibakusha, adică „supravieţuitor al celor două bombe”.

Exploziile nu au rămas fără urmări, atât fizice, cât şi mintale. Explozia de la Hiroshima l-a lăsat pe Yamaguchi fără auz la urechea stângă şi, temporar, fără păr. Fiica lui avea să-şi amintească mai târziu că, până la vârsta de 12 ani, nu şi-a văzut tatăl altfel decât bandajat.

Yamaguchi a fost un adversar vehement al armelor nucleare până la o vârstă înaintă, când a început să sufere din cauza efectelor pe termen lung ale expunerii la radiaţii. În 2008, soţia lui s-a îmbolnăvit de cancer la ficat şi rinichi şi, nu peste mult timp, a decedat. El a făcut leucemie acută şi a murit în 2010, la vârsta de 93 de ani. Longevitatea de care s-a bucurat a fost un lucru extraordinar, după cum prea bine ştia şi el. Yamaguchi şi-a considerat viaţa drept o „cale netezită de Dumnezeu”: „A fost destinul meu să trec prin asta de două ori şi să trăiesc spre a povesti ce s-a întâmplat”, a spus el către sfârşitul îndelungatei sale vieţi”.