Superstiții pentru noaptea de Revelion. Ce trebuie să faci de Anul Nou pentru a atrage belșugul

Superstiții pentru noaptea de Revelion. Ce trebuie să faci de Anul Nou pentru a atrage belșugulAnul Nou. Sursa foto: Dreamstime.com

Numeroase persoane se ghidează după superstiții legate de noaptea dintre ani. De cele mai multe ori, acestea fac referire la bunăstare. Mai mult, cei care cred cu tărie în aceste semne prevestitoare își conturează întreaga viață în jurul lor.

Noaptea de Anul Nou este privită de mulți oameni ca fiind reînnoirea vieții. De asemenea, șansa de a lupta din nou pentru propriile dorințe și idealuri. Din acest motiv, de-a lungul timpului, de acest moment s-au legat multe superstiții. Cele mai multe dintre ele se referă la modalități prin care poate fi atrasă bunăstarea sau stabilitatea financiară, dar mai ales, la înlăturarea răului și a problemelor.

Superstiții Noaptea de Revelion

Una dintre cele mai des întâlnite superstiții are legătură cu împrumutul banilor la final de an. Mulți oameni cred că dacă Anul Nou îi găsește datori, nu vor avea parte de un an îmbelșugat. Mai mult, aceștia cred vor fi nevoiți să trăiască doar din împrumuturi în următorul an.

De asemenea, pentru a atrage banii, cei care cred în superstiții, au grijă să aibă în buzunar în noaptea de Revelion, o sumă generoasă. Aceștia cred că în acest mod vor atrage și mai mult belșug.

Ritualuri vechi de atragere a banilor

Un vechi ritual, prin care oamenii aveau convingerea că vor atrage sporul casei, era acela de a pune o monedă în apă limpede de izvor. Ulterior, cei care credeau cu tărie în aceste superstiții, se spălau pe față cu apa respectivă.

Mai mult, bănuțul era aruncat apoi într-o apă curgătoare. Astfel, ritualul ar fi ajutat la îndepărtarea lipsurilor, dar și la a face loc bunăstării.

Superstiții pentru noaptea de Revelion. Ce trebuie să faci de Anul Nou pentru a atrage belșugul

Artificii. Sursa foto: Dreamstime.com

Superstiții de Revelion.Cum ar trebui să începi noul an

Se crede că persoanele care intră certate în noul an, nu vor avea parte de liniște nici în următoarea perioada. Din acest motiv, mulți dintre cei ai generațiilor trecute aveau grijă să își ceară iertare de la toți cei apropiați. Înainte de a noaptea dintre ani, aceștia îi rugau pe apropiați să ierte posibilele supărări pe care le-ar fi provocat. De altfel, obiceiul era considerat un adevărat ritual de eliberare. Astfel, cel care își cerea iertare, pășea în Anul Nou ușurat sufletește, pregătit pentru a face loc binelui în viața sa.

De asemenea, una dintre cele mai cunoscute superstiții legate de acest moment important are legătură cu nașterea copiilor. Se crede că pruncii care se nasc de Revelion devin oameni aleși, care vor avea parte de multe bucurii și prosperitate.