Superliga. UTA și Rapid au debutat cu o remiză, în noul sezon al campionatului intern, scor 1-1. A fost un meci încins la Arad, acolo unde, în minutul 88, gazdele au marcat. Golul a fost validat inițial de VAR, jocul s-a reluat, apoi reușita a fost anulată.
Oaspeți au deschis scorul prin Braun, în minutul 23, gazdele au egalat datorită lui Cîmpanu (60). A fost primul meci oficial pentru noul antrenor al giuleștenilor, Neil Lennon.
Superliga. UTA - Rapid, scor 1-1
Echipe de start
UTA Arad: R. Popa - Rodrigues, Conte, Benga (c.), Trif - C. Mihai, Van Durmen - Fabry, Omondi, Costache - Dumiter Rezerve: D. Iliev, Râpă, Iurasciuc, Ekmecki, Machado, Dumiter, Cîmpanu, R. Cristea, Healf, A. David Antrenor: Mircea Rednic
Rapid București: Aioani - Manea, Blazek, Iacob - Braun, Oaidă, Papeau, Kait, Borza - Hasani, Rrahmani Rezerve: Ungureanu, Bădescu, Săpunaru, Micovschi, Emmers, Petrila, El Sawy, Burmaz, Jambor, G. Gheorghe, A. Stan, Ignat Antrenor: Neil Lennon
Și de această dată, arbitrul Sebastian Colțescu a reușit să strice un meci, la fel cum a făcut-o de nenumărate rânduri de-a lungul carierei. Centralul din Craiova abia a putut părăsi arena din Arad, fiind protejat de forțele de ordine. Zeci de suporteri ai celor de la UTA l-au înjurat pe „fluieraș”.
Antrenorul giuleștenilor, mulțumit
Neil Lennon, tehnicianul echipei din Grant, a fost mulțumit de prestația pe care au avut-o oamenii săi la debutul noului sezon.
„A fost un meci foarte bun, cred că am fost foarte bine în prima repriză, cât timp am fost proaspeți. Trebuia să marcăm al doilea gol.
Pentru primul meci, cu noua formație, cu noii jucători, cred că a fost bine. Cred că este un punct obținut pe un teren greu. Am jucat cu 3 fundași. Îi avem pe Rrahmani, pe Burmaz, pe Jambor, atacanți foarte buni, trebuie să îi folosim pe toți 3.
Am văzut meciurile din finalul sezonului trecut și echipa era destul de largă pe faza defensivă, am vrut să fim solizi pe faza defensivă. În prima repriză am jucat foarte bine. Antrenorul advers a făcut 3 schimbări la pauză, au marcat repede, dar echipa a reacționat bine. Vreau să creștem pas cu pas”, a spus antrenorul din Irlanda de Nord la Digi Sport.