Superliga. Universitatea Craiova - CFR Cluj, 0-2. Echipa lui Dan Petrescu a devenit lideră

sursa: Facebook

Superliga. CFR Cluj a devenit lideră în campionatul intern, după succesul înregistrat, duminică seara, pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 2-0, în etapa a 18-a a competiției.

Matei Ilie a deschis repede scorul, în minutul 5, iar Meriton Korenica a risipit orice emoție asupra învingătoarei, în minutul 87. După această victorie, echipa lui Dan Petrescu urcat temporar pe prima poziție a clasamentului, cu un total de 31 de puncte. CFR e urmată de concitadina Universitatea Cluj, 30 de puncte. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău va juca luni, pe teren propriu, de la ora 17.30, partida cu UTA. Oltenii sunt pe locul 4, cu 28 de puncte.

Sursa foto: Facebook

CFR Cluj a devenit lidera temporară în Superliga, după victoria de la Universitatea Craiova

CFR e neînvinsă de opt meciuri în Superligă, în care are patru victorii şi patru egaluri.

Universitatea Craiova - FC CFR 1907 Cluj 0-2 (0-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova Au marcat: Matei Ilie (5), Meriton Korenica (87). Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenţi: Vasile Marinescu, Radu Adrian Ghinguleac (toţi din Bucureşti); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş) Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Valentin Avram (Bucureşti) Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF.

„Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Adrian Păun a ajuns la 250 de meciuri în campionat și a vorbit despre moderație după ce echipa sa a devenit lideră.

„Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și să ajungem pe primul loc, ne era dor și sper să stăm acolo până la final.

Am reușit să marcăm destul de repede. Am făcut un meci defensiv foarte bun, știam că au calitate și am făcut un meci tactic bun. În ultimele minute au venit peste noi, am reușit să marcăm golul doi și s-a terminat. Mă bucur că am atins această bornă (n.r - 250 de meciuri în campionat), îi mulțumesc lui Dumnezeu și celor care au fost în viața mea. Fac ceea ce-mi place și sper să-mi ajut echipa să câștigăm trofee.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, mai avem multe de pus la punct. Primordial este play-off-ul și trebuie să ajungem acolo”, a spus Adrian Păun, fotbalistul oaspeților, la Digi Sport.