Tidjane Thiam, directorul executiv al Credit Suisse, a doua cea mai mare din Elveția și-a dat demisia în urma presiunii făcute de investitori în scandalul de spionaj în care este implicat.
El este cercetat de autoritățile de reglementare elvețiene.
Începând de vineri, Thiam va fi înlocuit de Thomas Gottstein, care este șeful diviziei elvețiene
Potrivit unor surse din bancă, scandalul în care este implicat Thiam agravează tensiunile deja existente între acesta și președintele Urs Rohner.
Cu toate că Thiam nu a lucrat niciodată în vreo bancă, el a fost numit director general în 2015 la Credit Suisse, unde s-a concentrat pe reducerea costurilor și diminuarea riscurilor, alături de concentrarea pe managementul marilor averi și consolidarea bilanțului. Banca a revenit în 2018 pe profit, după trei ani de pierderi.
Credit Suisse s-a confruntat cu o situație de criză în septembrie 2019, după ce fostul său manager Iqbal Khan, care a trecut la rivalul UBS, a constatat că este supravegehat de un detectiv particular în Zurich.
Ceea ce banca a descris inițial drept un caz de spionaj condus de directorul operațional de atunci, Pierre-Olivier Bouee, s-a extins pe măsură ce au apărut detalii despre cazuri suplimentare de supraveghere.
Instituția de supraveghere financiară FINMA desfășoară propria investigație, după ce banca a recunoscut că l-a urmărit pe fostul șef de resurse umane Peter Goerke.
Plecarea lui Thiam nu pune punct afacerii. FINMA examinează modul în care consiliului de administrație l-a supravegheat pe Thiam și pe adjuncții săi. Thiam a spus că nu știe nimic despre supraveghere, potrivit europafm.ro