Antrenorul Rapidului, Marius Şumudică, a declarat după egalul cu FCSB, scor 0-0, din etapa a 14-1 a Superligii, că rezultatul a fost unul echitabil. Giuleștenii n-au mai pierdut de doi ani în fața echipei lui Gigi Becali. Pe de altă parte, tehnicianul vrea să aducă la Rapid un titular al naționalei.
Meciul a fost dominat copios de echipa gazdă, dar Marius Şumudică nu le-a spus jucătorilor să se retragă în apărare. "Eu nu le-am spus niciodată jucătorilor mei să se retragă, dar am întâlnit o echipă bună cu cel mai valoros lot din Liga I. Şi era foarte greu să joci deschis când treceau minutele şi ei puneau presiune".
Un egal echitabil
Marius Şumudică crede că marile ocazii le-au aparținut alb-vișiniilor: "Din punctul meu de vedere cei de la FCSB nu au avut situaţii clare de a marca, doar prin şuturi de la distanţă, însă Siegrist a fost în zi foarte bună şi a respins. Noi am avut ocazii incredibile prin Njie, prin Boupendza, prin Emmers... aşa că eu cred că e un rezultat echitabil. Nici noi nu meritam să câştigăm, dar nici ei. Doar cine avea puţin mai mult noroc putea câştiga".
Tehnicianul a declarat că simte presiunea de pe umerii săi a fost uriașă, în contextul în care Rapid trebuia să rămână invincibilă în duelurile cu FCSB: "De când nu pierde Rapid cu FCSB? De doi ani, nu? Ce însemna, cu Mutu, Bergodi şi cine a mai fost, nu au pierdut niciun meci, iar acum cu Şumudică să fi pierdut? Nu e uşor să pregăteşti un astfel de meci".
Accidentări grave
El a spus că a trebuit să elimine entuziasmul şi starea de confort de după victoria cu Farul.
Pe de altă parte, accidentările au măcinat echipa. "Nu e uşor să pierzi axul central, pe Săpunaru şi Hromada, iar acum pe Kait, în prima repriză. El s-a menajat toată săptămâna la piciorul drept şi acum s-a accidentat la piciorul stâng, am înţeles că are o ruptură", a adăugat Marius Șumudică.
Denis Drăguş, ținta lui Marius Șumudică
Antrenorul a mai dezvăluit că în pauza competiţională din iarnă FC Rapid va încerca să îl transfere pe atacantul formaţiei Trabzonspor, Denis Drăguş.
"Eu mi l-aş dori pe Drăguş. Din câte văd nu se adaptează acolo (n.r. - la Trabzonspor) şi vom încerca să facem o ofertă în iarnă, dacă există o posibilitate de împrumut. Mi-aş dori din suflet să îl aduc aici, este finul meu şi numărul 1 la echipa naţională pe postul de atacant. Aici nu are cum să nu se adapteze... se adaptează într-un picior. Păi comparăm liga din Turcia cu cea din România?", a spus tehnicianul.
Urmează rocada?
FCSB e neînvinsă în campionat de şapte etape, în care are patru victorii şi trei egaluri.
Etapa viitoare, Rapid întâlnește, acasă, pe Hermannstadt, în timp ce FCSB se deplasează la Craiova, pentru meciul cu Universitatea.
În funcție de jocul rezultatelor, giuleștenii îi pot întrece pe roș-albaștri la golaveraj.