Summitul SUA-China a luat notă de trecere

Summitul SUA-China a luat notă de trecere

Reuniunea s-a încheiat ieri cu rezultate modeste, traduse însă de analişti într-un prim pas în ameliorarea relaţiilor bilaterale tensionate.

Vizita de patru zile a preşedintelui chinez Hu Jintao în Statele Unite a fost comparată, ieri, de presa de la Beijing cu o "lovitură de maestru" şi etichetată drept "un mare succes", în timp ce analiştii americani vorbesc de câştigurile pe care Washingtonul le-a obţinut în urma acestui summit.

Dată fiind agenda încărcată a reuniunii la nivel înalt, efect al diferendelor care au marcat relaţia sino-americană în 2010, progresul înregistrat de cele două părţi în discuţiile bilaterale este modest, dar semnificativ ca mesaj, scrie şi presa de peste Ocean.

"Cel mai important lucru pe care l-au realizat cei doi este că au pus relaţia pe o bază solidă după un an prost pe care l-au avut. Nimeni nu s-a aşteptat la un summit care să schimbe radical situaţia, dar dacă e să trag o concluzie, i-aş da o notă de trecere", a declarat Michael Green, fost expert al Consiliului Naţional de Securitate, citat de cotidianul "Washington Post".

Ne puteți urmări și pe Google News

Plusuri şi minusuri

SUA şi-au atins un obiectiv important stabilit pentru acest summit, şi anume creşterea exporturilor către China prin semnarea unor acorduri în valoare de 45 de miliarde de dolari care, potrivit Casei Albe, susţin şi peste 230.000 de slujbe pentru americani. Hu Jintao a semnalat, de asemenea, că guvernul de la Beijing va trata mult mai bine companiile americane, nemulţumite până acum de accesul restrâns pe piaţa chineză din cauza unor măsuri protecţioniste adoptate de regimul comunist.

Oficialii americani au interpretat, de asemenea, ca pe un semn pozitiv flexibilitatea arătată de liderul chinez în chestiuni sensibile pentru Beijing, precum drepturile omului şi situaţia din Coreea de Nord. Administraţia de la Washington a mai reuşit să transmită un mesaj foarte important delegaţiei chineze, şi anume faptul că nu se va lăsa intimidată de politica externă agresivă promovată de Beijing în ultimele 18 luni.

Preşedintele Barack Obama a apucat, de asemenea, să îndrepte o greşeală comisă la summitul sino-american din noiembrie 2009, şi anume "recunoaşterea intereselor strategice ale Chinei în Tibet şi Taiwan". Declaraţia finală a reuniunii încheiate ieri nu menţiona nimic pe această temă.

Gazdele nu au reuşit să depăşească însă o problemă spinoasă în relaţiile bilaterale - menţinerea monedei naţionale chineze, yuanul, la un curs scăzut - delegaţia chineză arătându-se inflexibilă în această problemă. Pentru a sublinia încă o dată nemulţumirea administraţiei SUA faţă de această chestiune care trenează, responsabilul Trezoreriei americane pentru finanţele internaţionale, Charles Collyns, a condamnat, din nou, joi, politica Beijingului, în timp ce Hu Jintao se afla încă la Washington.

"Vorbele, după cum bine ştim, nu definesc o politică. Ele trebuie traduse şi în fapte.", JOHN KERRY, senator democrat de Massachusetts

AVERTISMENT

Barack Obama, ferm în dosarul nord-coreean

Discuţiile de la egal la egal care au fost purtate zilele trecute la Washington au făcut loc şi unor avertismente mai ferme.

Astfel, preşedintele american Barack Obama i-a atras atenţia omologului chinez, pentru a doua oară în ultimele trei luni, că, dacă Beijingul nu-şi sporeşte presiunile asupra regimului de la Phenian, Statele Unite vor fi nevoite să-şi suplimenteze efectivele militare din Asia şi să-şi multiplice manevrele militare în regiune pentru a preveni un eventual atac nord-coreean asupra teritoriului său. Avertismentul, scrie ziarul "New York Times", a fost transmis de Obama, marţi seara, în timpul dineului privat cu oaspetele său, la Casa Albă.

Un oficial american, citat de sursa amintită, a subliniat că tonul ferm a dat roade. Două zile mai târziu, guvernele de la Seul şi Phenian anunţau că vor purta discuţii la nivel militar, primele după criza generată în noiembrie de atacul armatei comuniste asupra unei insule sudcoreene.

China a ezitat atunci să condamne agresiunea nord-coreeană, deşi SUA şi Japonia i-au cerut să facă uz de influenţa pe care Beijingul o are asupra Phenianului pentru a-i ţine sub control răbufnirile beligerante.