„Sultanul veiozelor”, încătușat. Polițistul-victimă a șoferului turc urmărea infractori și în timpul liber
- Georgeta Ghidov ăţ
- 4 august 2015, 00:00
„Evenimentul zilei” deschide, începând de astăzi, seria premiilor pentru curaj, constând în acordarea unei diplome și a sumei de 1.000 de euro
Abdullah Atas, cetăţeanul turc acuzat de tentativă de omor, ultraj şi părăsirea locului accidentului, după ce duminică dimineaţă l-a luat intenţionat, pe capota maşinii, pe un agent de la Rutieră, a fost arestat. Înstanţa Tribunalului Bucureşti a decis ca el să fie îngrijit la spitalul Penitenciarului Rahova. Între timp, anchetatorii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei aşteaptă rezultatul probelor de sânge care vor stabili ce alcoolemie avea cetăţeanul străin, dar şi dacă acesta consumase substanțe interzise în acea dimineață. Mai ales că, martorii accidentului susțin că șoferul turc râdea în momentul în care el a virat brusc dreapta pentru a-l arunca pe polițistul care s-a prins de mașina lui. Înainte ca mascaţii să ajungă la Spitalul Floreasca pentru a-l conduce la Tribunalul Bucureşti, ministrul de interne Gabriel Oprea a ajuns acolo pentru a-l vizita pe poliţistul aflat în comă indusă. Oprea a declarat: „În primul rând mergem să-l vizităm pe colegul nostru, agentul șef Gheorghe Ionescu, care - aflat la datorie - a fost accidentat foarte grav, lovituri la cap, am înțeles, la abdomen, torace, este în comă profundă. Este căsătorit, are 44 de ani și lucrează de 23 de ani în Poliție.
Vrem să ne asigurăm că primește cel mai bun tratament și că o să-și revină… Important este altceva, important este că în acest domeniu de apărare, ordine publică, siguranţă naţională trebuie să fim camarazi, să fim solidari şi la bine, dar mai ales la greu”.
„Dulăul” a salvat vieți, chiar și „în civil”
Circulă printre polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei multe povești despre agentul șef Gheorghe Ionescu, zis și „Dulăul”. Una dintre ele, care s-a întâmplat în anul 2013 o ştiu mai mulţi pentru că a urmărit un şofer beat care abia se putea ţine pe picioare, când era în civil, în timpul liber. A acționat ca la carte. „Dulăul” era în ținută civilă, într-o benzinărie aflată pe Calea Călărașilor, când a observat că șoferul unui Audi A4, beat criță de nici nu se ținea bine pe picioare, s-a urcat la volanul mașinii și a demarat în trombă pe Calea Călăraşilor către strada Traian. Agentul Ionescu a apelat numărul telefonic activ pe atunci, 9544 (azi celebrul 112), pentru a semnala fapta dar a și plecat imediat în urmărirea bărbatului pe care l-a considerat pericol pe șosea. L-a urmărit cu maşina personală până a primit sprijin de la un echipaj care a sosit, în scurt timp, şi au reuşit să blocheze mașina, pe strada Vişinilor. Șoferul turmentat (26 de ani, din Bucureşti) s-a ales cu dosar penal.
FOTO : Turcul Abdullah Atas are o adresă fictivă, în oraşul Otopeni, în apartamentul unei vile în care nu a locuit niciodată, spun vecinii FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Rugi pentru polițist, huiduieli pentru infractor
Dulăul este iubit și apreciat de colegii săi. În semn de solidaritate, ieri, o mare parte dintre aceștia s-au adunat la Spitalul Floreasca, unde Dulăul este internat.
Tot acolo era și șoferul turc cu porniri criminale, Abdullah Atas, internat pentru două coaste rupte și nasul zdrobit. El a fost scos cu mascații pentru a fi dus la instanța de judecată care urma să decidă dacă confirmă ori ba mandatul de arestare emis pe numele lui în lipsă. La ieșirea din spital, Abdullah Atas a fost huiduit prelung.
FOTO: În fosta casă a lui Sorin Ovidiu Vântu funcționează una din fi rmele șoferului care a rulat cu 180 de km pe oră FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Premiul EVZ pentru curaj
„Evenimentul zilei” invită cititorii să transmită mesaje de susţinere şi apreciere către familia poliţistului Gheorghe Ionescu care a dovedit atât de mult curaj în acţiunea de stopare a unui individ beat, un adevărat pericol public în traficul din Capitală. Evenimentul Zilei va acorda, începând de astăzi, un „PREMIU PENTRU CURAJ”, care constă în oferirea unei diplome şi a sumei de 1.000 de euro. Gheorghe Ionescu, de 44 de ani, „a fost operat pentru leziuni abdominale, dar starea pacientului rămâne în continuare foarte gravă, fiind internat la Terapie Intensivă”, au spus, ieri, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca. Accidentul intenționat s-a produs duminică, în jurul orei 04.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caranfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era în misiune.
FOTO: Autorul accidentului cu intenţie, de duminică dimineaţă, este un prosper afacerist îmbogăţit din vânzarea corpurilor de iluminat.
Aruncat în aer patru metri
Autorul accidentului cu intenţie, de duminică dimineaţă, este un prosper afacerist îmbogăţit din vânzarea corpurilor de iluminat. Abdullah Atas are o companie care furnizează soluţii pentru iluminat destinate spaţilor comerciale, hotelurilor, dar şi locuinţelor de lux. Lista clienților este foarte lungă și conține nume dintre cele mai cunoscute, de la hoteluri de lux din București, centre comerciale, clinici private sau clădiri de birouri. Despre el se mai ştie că are domiciliul în oraşul Otopeni din judeţul Ilfov.
Însă, vecinii apartamentului în care are adresa spun că nu l-au văzut niciodată acolo. „Întradevăr, avem un vecin care este turc şi care este probabil fratele celui implicat în accidentul de circulaţie, dar noi nu l-am văzut niciodată venind aici”, neau spus locatarii imobilului de lux. În timpul în care Abdullah Atas era trimis în faţa judecătorilor, angajaţii îşi frângeau mâinile în aşteptarea verdictului instanţei.
Cel puţin cinci angajaţi cu tricouri negre din magazinul de pe Mircea Vulcănescu intraseră în greva tăcerii. Unul dintre șefii turci a apărut imediat în magazin și i-a interzis unui angajat să mai aibă un dialog cu reporterii EV Z. Birourile firmei lui Atas sunt într-o vilă care i-a aparţinut lui Sorin Ovidiu Vântu, în Sectorul 1.
FOTO: Angajații lui Abdullah Atas n-au vrut să vorbească FOTO: NICU DIRDIAC
Referatul de arestare
Potrivit declaraţiilor martorilor din referatul de arestare, poliţistul Gheorghe Ionescu a fost aruncat în aer patru metri de patronul turc. „Ionescu Gheorghe s-a apucat cu mâinile de capota autoturismului Hyundai, iar în acel moment conducătorul autoturismului a demarat în trombă... observând cum persoana vătămată, Ionescu Gheorghe, se ținea de capotă... Conducătorul autovehiculului marca Hyundai a tras brusc de volan, iar Ionescu Gheorghe a fost aruncat de pe capotă, zburând prin aer circa patru metri în înălțime și 10 metri lungime”.