Sultanul din Brunei pare să fie interesat de reşedinţa din Sardinia a lui Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei, mort în urmă cu câteva luni, scrie ANSA.
Reședința lui Berlusconi din Sardinia, dorită de Sultanul din Brunei
Sardinia pare a fi din ce în ce mai aproape de Asia: după prințul ismailit Karim Aga Khan, care a acționat ca un pionier în urmă cu șaizeci de ani, debarcând pe insulă și construind Costa Smeralda, și Qatarul, care cu Fundația Qatar este proprietarul structurilor și al hotelurile de lux de pe Coasta de Smarald, acum a sosit rândul sultanului din Brunei care a pus ochii pe Villa Certosa, din Porto Rotondo.
Istorica reședință de vară a lui Silvio Berlusconi, care se află în Punta Lada, ar putea face parte din moștenirea enormă a foarte bogatului Hassanal Bolkian, în vârstă de 77 de ani, aflat la cârma monarhiei islamice absolute de pe insula lui, Borneo.
Cine este și ce avere are Sultanul din Brunei
Vila cu vedere la golful Porto Rotondo, care se întinde pe o suprafaţă de 4500 de metri pătrați, are 126 de camere și un parc de 120 de hectare, a fost scoasă la vânzare după moartea fondatorului Fininvest și Forza Italia, la un preț care ar putea ajunge până la 500 de milioane de euro.
O cifră uluitoare care nu-l îngrijorează pe cel mai longeviv sultan din lume, care deţine, printre alte proprietăți, 452 de autoturisme Ferrari, 500 de Rolls Royce-uri și zeci de modele unicat pentru un total de 7 mii de vehicule în valoare de 5 miliarde de dolari.
Numele lui este cel care circulă cel mai insistent de ceva vreme în Gallura, chiar dacă mai există și alți miliardari arabi și americani și grupuri hoteliere internaționale care intenționează să evalueze achiziția reședinței care i-a găzduit pe cei mai puternici bărbați din lume, inclusiv pe fostul președinte american George Bush, fostul prim-ministru britanic Tony Blair și președintele rus Vladimir Putin.
Ce s-a ales de averea lui Berlusconi
Potrivit unor zvonuri, Bolkian ar fi făcut deja o vizită la Porto Rotondo, mergând la Villa Certosa, foarte probabil la bordul somptuosului vas de croazieră folosit pentru luna de miere a unuia dintre cei zece copii ai săi, Adbul Mateen, care în luna ianuarie, după nuntă, a făcut turul Mediteranei ajungând şi în Sardinia, în compania miresei și a invitaților aleși pe sprânceana.
De altfel, Boeing-ul său 747-400 placat cu aur, în valoare de aproximativ 233 de milioane de dolari, nu a aterizat pe aeroportul Olbia, unde cu siguranță nu ar fi trecut neobservat. Dincolo de confidențialitatea chestiunii, s-a aflat că negocierile pentru achiziție au loc de la distanță.
În aceste zile, în vilă s-ar afla Pier Silvio Berlusconi, iar sora lui Marina ar trebui să i se alăture în scurt timp. Să fie oare o coincidență că ştirea privind interesului sultanului pentru Villa Certosa a sosit chiar în aceste ore, sau cele două părţi sunt pe cale de a încheia afacerea?
Traducerea: Cătălina Păunel/RADOR RADIO ROMANIA