Comandantul Forțelor militare iraniene Al-Quds Generalul Qassem Suleimani, a făcut o vizită surpriză la granița irakiano-siriană

Comandantul Forțelor militare iraniene Al-Quds (o divizie a Gărzilor revoluționare iraniene) Generalul Maior Qassem Suleimani, a făcut o vizită surpriză la granița irakiano-siriană săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu militari ai Armatei Siriană Arabe (ASA) și membrii ai Unităților de Mobilizare Populară (Hashd Al-Sha’abi), Liwaa Fatemiyoun și Hezbollah.

 

Agenția de știri  iraniana Tasnim a publicat o serie de fotografii cu Soleimani aflat între membrii milițiilor afgane Fatimiyoun, care luptă alături de regimul Assad și sub comanda lui Soleimani, confirmând astfel faptul că milițiile pro-Assad au trecut de punctele de control instituite de SUA și au ajuns în locurile respective acum două zile.

În triunghiul de frontieră format de Siria, Irak și Iordania, se observă o creștere a tensiunilor în regiunea Tennaf, între milițiile iraniene, pe de o parte, și fracțiuni ale Armatei Siriene Libere (sprijinite de către SUA)  pe de altă parte, pentru cucerirea de noi obiective în regiunea Badia, din Siria.

Vizita generalului Suleimani la trecerea de frontieră aflată sub controlul guvernului sirian, la sud-est de Homs, reprezintă prima dată când comandantul Al-Quds a trecut în Siria din regiunea Al-Anbar ce aparține Irakului. Vizita acestuia arată faptul că Iranul a reușit să creeze un coridor terestru, care porneste în Iran și se sfârșeste la granița Siriei cu Israelul. 

Spre deosebire de Armata Irakiană, Unitățile de Mobilizare Populară pro-guvernamentale (organizație paramilitară irakiană) se află sub puternica influență a armatei iraniene; acesta este unul dintre motivele pentru care generalul Suleimani apare adesea alături de ei, în Irak.

Forțele guvernamentale Siriene și aliații lor au lansat o puternică ofensivă în zona rurală aflată la sud-est de Guvernoratul Homs, luna aceasta, cu scopul de a ocupa trecerile de frontieră către Guvernoratul Al-Anbar din Irak.