În fiecare seară, la unica televiziune de dinainte de ’89, o doamnă cu o voce caldă le ura tuturor românilor: „Noapte bună!”. O prezenţă pe „sticlă” impecabilă şi un timbru vocal de neuitat pentru cei care au astăzi peste 40 de ani. Acum o aven pe Esca la Pro TV, pe Berecleanu la Antena 1, pe Melania Medeleanu la Prima TV şi multe alte vedete de jurnal de ştiri. Înainte de Revoluţie erau doar câteva. Așa-numitele crainice-prezentatoare. Schimbările tranziției le-au aruncat într-o nedreaptă uitare. E, acele femei frumoase, cu o dicţie impecabilă, înseninau, întrucâtva, serile cu emisiuni terne, politico-ideologice de pe postul naţional de televiziune. Una dintre ele a fost superba și sensibila Sanda Țăranu. Una din primele vedete de televiziune din România.

Cărți, sudoku și muzică clasică

Ajunsă la venerabila vârstă de 78 de ani, doamna Sanda Ţăranu stă, pe timpul verii, în căsuţa ei de la Breaza. Când e frumos stă pe verandă. Din surdină ascultă muzică clasică şi rezolvă sudoku. „Alea pentru experţi mai greu, da’ cele pentru cunoscători le dau gata”, râde Sanda Ţăranu în timp ce îşi stinge ţigara. „Fumez… Mai ales când sunt rea! Da’ să nu scrieţi aşa”, se alintă fosta crainică a TVR.

Este extrem de cochetă, cu coafura, manichiura şi o pedichiură impecabile. Parcă abia acum a ieşit din studioul ştirilor. „Să știți că aici nu mă plictisesc. Mă vizitează cei din familie și prietenii și citesc mult. Și ascult și muzică, mai ales pe posturile Radioului Public”, se confesează Sanda Ţăranu.

Cel mai greu Telejurnal din carieră

Trebuia să ajungă chimistă, are studii de artistă şi a ajuns crainică TV. Una iubită de toată lumea care se uita la televizor înainte de ’89. „Eu nu am fost știristă. La știri n-aș fi putut face ceea ce făceam. Era cu totul altceva să prezinți un film, o emisiune sau o anchetă. Da’ nu știri politice”, povesteşte doamna Ţăranu.

Îşi aminteşte că a avut cel mai greu Telejurnal atunci când Dej şi Tito s-au întâlnit la Porţile de Fier: „A durat 45 de minute și n-aveam textul, ci doar imaginea. Primeam, în timpul Telejurnalului, doar câteva idei pe care mi le aducea cineva pâș-pâș…”.

A terminat IATC-ul. Are vreun regret că n-a jucat teatru sau n-a ajuns vedetă de cinema? Cade pe gânduri: „Acum nu mai am. Mi se pare că cineva a hotârât altceva pentru mine”.

 „Nu mă interesează câți ani am!”

A lucrat 37 de ani în TVR, ca realizator de emisiuni și crainică, plus alți trei în Consiliul de Administrație. „Toți cei 37 de ani au fost strict de prezentări, doar vreo trei au fost când am realizat «Un zâmbet pentru vârsta a treia»”, e atentă Sanda Țăranu. Și adaugă, imediat: „Nu mă gândesc la ani deloc! Nici la câți ani am! Nu mă interesează!”.

Practic, a fost a treia crainică a TVR, după Cleo Stieber și Mariana Zaharescu – legendara voce a Teleenciclopediei, alături de a lui Florian Pittiș. Mai era și Florin Brătescu, primul prezentator al celebrului Telejurnal. Existau invidii între colegi și colege? Oftează: „Or fi existat… Da’ pe mine m-a ferit Dumnezeu de acest sentiment. Toate relele sunt din cauza invidiei”.

Carmen Movileanu, Cristiana Bota, Delia Budeanu, Lia Mărăscu, Silvia Ciurescu, Geta Ocheanu și Ioana Măgură au fost, pe rând, și mai multe în același timp, vedetele ale unicei televiziuni din acei ani. Exista o concurență între ele? Iar oftează: „Eu nu știu să fi fost. Am fost oprită, odată, pe hol și mi s-a spus că aș fi spus despre cineva nu-știu-ce depre una din colege. Am avut un șoc”. Povestește că, după o ședință, le-a chemat pe toate la o cafea: „Leam povestit bârfa și le-am rugat să mâ pună față în față cu persoana care spune că eu aș zice ceva despre una dintre ele. După aceea nu s-a mai întâmplat nimic”.

Atitudinea și ținuta în televiziune

Dupa Revolutie, a venit un nou „val”, reprezentat de Cristina Ţopescu, Mirela Atanasiu-Tănăsescu, Despina Moiceanu, Iuliana Marciuc, Tania Budi şi Corina Danilă. Care i-a plăcut mai mult şi care erau diferenţele între vechea şi noua generaţie? Că frumoase şi deştepte erau toate… Se retrage ca o perlă într-un pandantiv în formă de scoică: „Nu mă puneți să le judec! Ele au intrat într-o cu totul altă lume, iar eu mă retrăsesem din activitatea de crainică”.

Povesteşte, tristă că nu mai era atmosfera cu care era obişnuită: „Eu nu pot lucra dacă nu e disciplină!”. Dintre actualele prezentatoare ale jurnalelor de ştiri de pe posturile comerciale şi de la TVR care e pe gustul ei şi de ce? Nume sunt destule: Andreea Esca, Andreea Berecleanu, Simona Pătruleasa, Octavia Geamănu, Melania Medeleanu, Diana Enache… Sunt multe. E nedumerită: „Să vă spun sincer nu le-am urmărit constant. Ceea ce mă interesează pe mine e să înțeleg ceea ce spun. Trebuie să vorbească pentru toată lumea, nu numai pentru elite. Dacă una vorbește în ritm alert, eu nu mai înțeleg ce spune!”. Crede că atitudine şi ţinuta contează enorm: „Nu trebuie să ai o ținută care să epateze, pentru că oamenii vor fi atenți la ea și nu la ce vorbești!”.

Nu îi place să numere bani

Ce salariu avea? Se foieşte pe scaun: „Aveam o leafă bună. Am avut categoria I de salarizare repede. În ’89 luam în mână cam 4.600 de lei”. Şi cine asigura vestimentaţia, coafura şi machiajul? Devine nostalgică: „În perioadele bune se ocupa telviziunea. Da’ au fost doar vreo câțiva ani. Puțini… În rest eu singură. Soțul meu, tenorul Nicolae Țăranu, avea un salariu foarte bun și completa… A, şi aveam un abonament la coafor, la Athenee Palace, plătit de TVR. Doar când plecam în străinătate, să prezint seri româneşti, sau la Cerbul de Aur, TVR-ul asigura ţinutele”.

Acum ce pensie are şi din ce trăieşte? Cochetă, se preface indiferentă. Nu rosteşte o cifră: „Pensia îmi vine pe card. Nu știu… Nu-mi plac banii! Dar aș zice că mă descurc greu”. Soţul ei a murit acum doi ani şi a pierdut atunci, pe lângă sufletul ei pereche, alături de care a fost de la numai 19 ani, şi ajutorul său: „Da’ poate că mă ajută de acolo unde e!”. 

De două ori și-a dat demisia din TVR

A vrut să renunțe de două ori. De ce n-a făcut-o și care au fost cauzele? Sanda Țăranu parcă sapă printre amintiri. Spune că a avut mai multe momente de cumpănă, dar că avut prieteni care au menajat-o și ajutat-o să iasă din stările de tulburare: „Prima oară mi-am dat demisia pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam și voiam să joc teatru, că terminasem IATC-ul. Iar a doua oară a fost când a scris D.R. Popescu o piesă de teatru pentru televiziune care se numea «Sanda». Cineva mi-a spus că era despre mine și așa era. Mă așteptam să am rolul principal. A fost dat altcuiva. Am avut o stare de rău, de parcă cerul cădea pe mine. M-a întors din drum Valeriu Pop, președintele TVR de pe atunci”.

Sancțiunile și tentația Occidentului

Pe vremurile acelea prompte rul nu fusese inventat. Ştirile se citeau live. Inerent, se strecurau bâlbe sau greşeli de dicţie. Se amendau? Ea ce sancţiuni a avut şi pentru ce? Se distrează: „Nu erau! Eu mai schimbam topica frazei și, ca să mă necăjească, șefii mă trimiteau la Radio, să nu mai fiu văzută. Da’ mie îmi plăcea și acolo!”.

Dar securiştii din televiziune nu i-au făcut niciodată probleme? Se întristează: „Cred că cei care recurgeau la asemenea metode aveau și alte atribuții. Așa să scrieți!”. Alături de soţul ei, regretatul tenor Nicolae Ţăranu, a călătorit mult şi în Occident. Nu a tentat-o viaţa din „lumea liberă”? De ce n-a rămas în străinătate, că era tânără, frumoasă şi talentată? Nu regretă absolut nimic? Iar se amuză: „Nu eu, ci soțul meu era curtat de impresari! Degeaba eram frumoasă și talentată, el era cel apreciat!”. Spune că niciodată n-a tentat-o emigrarea: „Nici prin gând nu mi-a trecut! Aveam familiile aici…”.

Gelozia și meseria

Când ai acasă o femeie frumoasă, deşteaptă şi celebră, te poate roade gelozia. Era soţul ei gelos? Se încruntă un pic: „Nu ştiu dacă a fost gelos… Dar în câteva momente am observat că era foarte atent. I-am surprins de mai multe privirea îndreptată spre mine și spre cel cu care vorbeam. Dar eu consideram că mă ocrotește… Eram nedespărţiţi!”. Dar ea pe el? Întrebarea, deşi repetată, a trecut ca şi când nici n-ar fi fost pusă. Să fii crainic este o meserie sau o îndeletnicire, un expedient? La urma-urmei, ar putea zice un neofit, ce-i mare lucru să citeşti ce au scris alţii? Sanda Ţăranu nu e de acord deloc: „Chiar dacă scriu alții știrea trebuie să o transmiți și să o filtrezi prin personalitatea ta! Tu privești omul în ochi!”. 

Depresia de la sfârșitul anilor, 80

Un cântecel „underground”, de dinainte de 1989, al lui Alexandru Andrieș, avea aceste versuri: „Astă seară, la telejurnal, astă seară la Telejurnal, am văzut… cașcaval!”. Cum era să vorbești poporului despre „mărețele realizări” când oamenii mureau de foame? A vorbit și dânsa la TV în stilul vremii? Suspină: „Oi fi spus…”.

Întrebarea devoalează o perioadă în care doamna Țăranu a suferit: „Eu, încă de la mijlocul lui ’84 m-am retras. Cu două ore de program pe zi nu mai puteam să-mi fac meseria. Starea mea emoțională și psihică devenise atât de periculoasă că cineva m-a dus la medic. M-au internat la Spitalul Gheorghe Marinescu. Aveam un început de depresie”. Acolo și-a dat seama cât de importantă era pentru telespectatori: „Unele dintre pacientele «agitate» nu puteau dormi. Îmi vorbeau și mi se destăinuiau. Mă rugau să le zic «Noapte bună» cum spun la televizor…”.

„Politica nu e pe structura mea!”

După Revoluție, a rămas în același con de umbră. Vocea i s-a auzit mai ales la Teleenciclopedia. Cum așa? Amintirile o copleșesc pe venerabila doamnă: „Nu mai era… Oamenii erau suspicioși. Unii făceau pe revoluționarii… Nu mi-a plăcut. Nu mă pot concentra unde este debandadă!”. Astăzi, la ce emisiuni se uită? Ce îi place și ce nu? Spune că urmărește cu precădere știrile și emisunile de anchete: „Îmi place mult emisiune lui Carmen Avram. Are o inteligență cu care a reușit să-și facă o echipă foarte bună! Știe să-și aleagă subiectele. Dar sunt reportaje și anchete excelente și pe TVR!”.

Politica n-a tentat-o că e de bănuit că a avut oferte? Dacă da, de la cine și ce partid? O umflă râsul: „Nu! A fost cineva, de la PNȚCD… Mă cheamă Țăranu și ei erau țărăniști… Dar, nu! E o treabă foarte grea. Nu e pe structura mea, deși sper că judec lucrurile cum trebuie”.

A declarat, de mai multe ori, că a prins toate trenurile vieții, dar că n-a ajuns până la capăt cu ele. Care erau destinațiile ratate? Grijulie, își netezește taiorul: „N-am ajuns inginer chimist, deși am terminat trei ani de Politehnică. Și nici actriță… Dumnezeu îți arată calea, dar te lasă pe tine să alegi!”. Dar, nu cumva, călătoria e mai interesantă ca punctul terminus? Se raportează la factorul uman: „Sigur că da! Am cunoscut mulți oameni cu televiziunea”

Te-ar putea interesa și: