Ziarista britanică Katie Hopkins a realizat pentru Daily Mail un reportaj terifiant pe străzile din Suedia, țara considerată cea mai liberală din lume.

Nu am mers în Suedia pentru violențele de stradă. Sau din cauza lui Trump. De fapt, trebuia să ajung aici încă din decembrie –dar m-a împiedicat greva din aviație.

Am mers pentru că am fost chemată. Repetat.

Femei suedeze, care m-au contactat prin e-mail, prin scrisori, pentru a-mi arăta ce a ajuns țara lor.

Tați care mi-au scris că erau îngrijorați pentru fiicele lor, că Suedia nu mai este locul pe care oamenii și-l imaginează, că fetițele se tem să mai iasă seara afară.

Un flux de informații plin de articole despre violuri și agresiuni asupra tinerelor suedeze, unele transmise în mod inexplicabile în direct pe Facebook chiar de banda de atacatori.

Alte articole care descriu inimaginabilul: violul unui băiețel imigrant de 12 ani de către un așa-zis alt imigrant, tovarăș „minor neînsoțit”, care s-a dovedit ulterior că avea 45 de ani.

Când Trump a atras atenția lumii asupra Suediei referindu-se în mod stângaci la efectele imigrației în masă asupra a ceea ce a fost cândva percepută drept cea mai liberală țară de pe pământ, această țară se afla pe punctul de a exploda.

A presărat praf de pușcă peste amestecul exploziv al miilor de tineri imigranți plictisiți, care s-au născut în război și au adus războiul cu ei.

Alimentați cu oxigenul publicității, ei s-au dat în spectacol săptămâna trecută la Rinkeby, poreclit „Micul Mogadishu”: jafuri, violențe, incendieri de mașini.

În timp ce liberalii contabilizează știrile false, dreapta arată cu degetul haosul cauzat în acest oraș (periferie a Stockholmului – n.r.), unde 90% dintre locuitori sunt imigranți.

Statisticile violurilor au fost difuzate și interpreate pe larg: ori Stockholmul era „capitala europeană a violului”, ori creșterea agresiunilor sexuale era doar o anomalie statistică și dacă întorci graficul invers o să vezi cum numărul violurilor scade.

Dar în lumea știrilor polarizate trebuie totuși să mai fie niște adevăruri care așteaptă să fie spuse. Chiar dacă sunt observații făcute de o femeie singură și albă, fără apărare și care a obosit să se tot opună.

Și am găsit totul aici, la lumina zilei, doar să ai ochi de văzut și urechi de auzit.

O fată de 27 de ani – să-i spunem Lucy – este îngrozită să mai iasă singură. Locuiește în vecinătatea unui centru comercial aglomerat care atrage imigranți din așa-zisele „no-go zones” (zone unde legea nu poate fi impusă – n.r.) și care o înspăimântă în drumul spre serviciu și apoi spre casă.

Pe podul din apropierea apartamentului ei se adună o bandă de bărbați. Zi și noapte. Ea trebuie să treacă foarte aproape de ei când străbate niște scări. O face mereu în fugă, având în mână sprayul.

Știe pe de rost ultimele cazuri de viol, mi le citează, cuvintele i se rostogolesc din gură, un șir lung de fapte îngrozitoare. Se așteaptă ca și ea să ajungă într-o zi pe listă.

Nu-i poate spune mamei. Nu vrea să o sperie și pe ea.

Apartamentul ei a fost spart săptămâna trecută în miezul zilei. Hoții i-au luat laptopul și cheile de la mașină. Apoi mașina. Poliția i-a spus că este prea ocupată ca să vină.

Acum nu vrea să-i public fotografia. Nu pentru că imigranții ar ataca-o din nou, ci pentru că feministele o vor asalta și hărțui făcând-o rasistă pentru că a vorbit.

Bărbații imigranți o sperie. Dar femeile suedeze o reduc la tăcere.

Am văzut eu însămi care este situația, când am mers la fața locului, unde se descoperise o grenadă neexplodată într-un coș de gunoi, vizavi de stația de poliție din zona „no-go” a orașului, lângă o moschee.

I-am întrebat pe polițiști cine fusese ținta. Mi-au răspuns că nu știu. L-am întrebat pe liderul musulman al moscheii. A răspuns că crede că e poliția.

Apoi două femei m-au apucat și mi-au spus să nu mai bag în povestea asta moscheea, să nu transform totul într-o prblemă musulmană. Era vorba de poliție – nici o legătură cu imigranții. M-am întrebat dacă înțeleg ce se petrece. O bombă întrun coș de gunoi.

În inerval de 12 ore de la aterizarea mea în Suedia, un azil de imigranți a ars, suspectându-se că focul a fost pus: o grenadă a fost pusă într-un coș, țintind fi poliție, fie moscheea; iar o altă grenadă a explodat, rănind o persoană la Malmo.

Dacă tot acest tămbălău este important sau nu se poate discuta. Eu cred că este o nebunie. Pur și simplu nu-mi vine să cred că aceasta este Suedia secolului XXI, o țară idolatrizată pentru idealurile ei ultra-progresiste.

Un cameraman de la televiziunea de stat din Suedia m-a întrebat de ce trebuia toată treaba asta politizată; de ce nu era posibil ca pur și simplu cineva să fi pus un dispozitiv exploziv într-un coș?

M-am uitat la el și m-am întrebat cine dintre noi este nebun.

Apoi m-am întors pe jos prin suburbiile interzise ajungând până în centru. Cu o săptămână în urmă, acest loc fusese incendiat și jefuit în timp ce lumea privea.

M-am întrebat ce este straniu, în afara unei liniști bizare. Și apoi am realizat că eram singura femeie de acolo. Toți ceilalți erau tineri. Africani și bărbați. Vorbind araba. Bântuind fără vreun rost aparent.

Frustrată, am întrebat pe câțiva ce fac, stând acolo degeaba. Vorbea mama furioasă din mine.

„Cară-te, curvă albă, du-te-n mă-ta”, mi-au răspuns și au dat să-mi demonstreze ce le fac ei „micilor lor prietene albe”.

Dimineața următoare, am mers la un centru multi-religios pentru femei să le întreb unde erau toate aseară, de ce stau în casă, de ce într-o țară mândră de egalitatea ei, sunt închise ca într-o capcană.

Eram gata să le acuz religia, dând vina pe o ideologie înapoiată care ține femeile la cratiță.

Dar asta era numai o parte a poveștii.

O doamnă a explicat: există un cod moral ciudat acolo la Rinkeby. Ești mult mai expusă la agresiuni decât la Malmo. Acești băieți cred că pot lua orice de la o femeie care nu poartă vălul islamic sau măcar nu își acoperă părul.

O alta, Besse, mi-a spus: aici nu ieșim pe stradă după ce se întunecă. Este prea periculos. Trăiesc aici de 25 de ani și lucrurile au mers din ce în ce mai rău. Situația este acum atât de tensionată încât îmi este imposibil să merg să zicem până la supermarket să cumpăr lapte.

Parwin, o femeie creștină, dă vina pe moschei: totul este din cauza a ceea ce se predă la moschee. Acolo sunt Salafiști, la fel ca ISIS. Ar trebui ca moscheea să fie închisă, deoarece aici au învățat puștii ăia toate aceste lucruri.

Însă asupra unui lucru sunt de acord toate: nu ies din casă. Nu ies din casă pentru că sunt speriate – musulmane, creștine, tinere sau bătrâne.

Ca și suedeza Lucy, închisă în casă de frică.

Îngrijorate pentru copiii lor, la rândul lor prea îngrijorați pentru a le spune mamelor lor.

M-au impresionat mult aceste femei, care se simțeau bine în compania celorlalte, dar groaznic de singure acasă. Doar patru vorbesc suedeza. Restul încă se bazează pe limba arabă. Chiar și după 25 de ani.

Am simțit o teribilă tristețe. Tristețe pentru că într-o țară atât de mândră de drepturile femeii, aflată în fruntea luptei pentru egalitatea femeilor, există astfel de locuri.

Unde femeile de toate religiile și culorile sunt prizoniere în casele lor de frică.

Unde tinerii sunt bucuroși să-mi spună în față că sunt o curvă albă și să facă gesturi sexuale ca să-mi arate unde îmi este locul.

Unde motivul pentru care o femeie se teme să-și arate fața este că feministele o vor demoniza cu insulte rasiale.

Unde televiziunea publică vrea ca eu să accept că o grenadă într-un coș de gunoi e ceva normal.

Stând la coadă pentru autobuz, înconjurată de acești oameni, pot să mărturisesc cu toată sinceritatea că niciodată nu m-am simțit mai singură.