Suedia iese din Absolut

Suedia iese din Absolut

Vânzarea uneia dintre cele mai cunoscute mărci de votcă din lume e o problemă de stat într-o ţară care controlează comerţul cu alcool.

Suedia se pregăteşte să vândă o legendă. Privatizarea societăţii Vin&Sprit (V&S), cea care produce bine-cunoscuta marcă de votcă „Absolut“, a fost deja anunţată de executivul suedez, în cadrul unui amplu program de ieşire a statului din acţionariatul companiilor. „Absolut“ este a doua marcă de votcă în lume, ca vânzări, iar producătorul V&S valorează peste 4 miliarde de euro.

În atenţia giganţilor alcoolului

„Daily Telegraph“ scrie în ediţia electronică de ieri că giganţii francezi din industria alcoolului - Bacardi şi Pernod Ricard, rivalul englez Diageo - care mai deţine în portofoliu şi celebra votcă Smirnoff, americanii de la Fortune Brands şi fondul suedez de private equity EQT Investor au depus deja oferte de preluare. Ofertanţii sunt conştienţi că bătălia pentru V&S va fi atât financiară, cât şi politică.

Privatizarea nu este un cuvânt prea îndrăgit în Suedia. Reformele politice şi economice au fost îngheţate aici în lunga guvernare social-democrată, dar au fost readuse în discuţie de actualul premier de centru-dreapta Fredrik Reinfeldt, care a preluat puterea executivă în septembrie 2006. Indiferent cine va prelua producă torul, guvernul suedez vrea asigurări că fabricile vor rămâne intacte, că joburile vor fi garantate şi că taxele vor fi plătite în continuare.   Competiţie În timp ce oficialii însărcinaţi cu privatizarea V&S vizitează fermele care vor furniza în continuare grâu pentru procesarea în distilării, nici ofertanţii nu au stat cu braţele încrucişate. Fortune Brands pare, de departe, cea mai bine situată dintre companiile care au făcut oferte: din iulie 2001, băuturile V&S sunt distribuite în SUA de această companie.

Americanii şi-au trimis deja observatori în Suedia: o echipă de directori discută deja cu politicienii şi fermierii din zonă. În ciuda acestui atu, analiştii consideră că vor cântări greu în balanţă şi ofertele Diageo sau Bacardi, datorită dimensiunii acestor afaceri şi tradiţiei în industria alcoolului. Şeful fondului suedez EQT Investor, Borje Ekholm, face apel la simţul patriotic al guvernului, care ar trebui să decidă în favoarea unui investitor autohton. MONOPOL Votca „de stat“ Vânzarea producătorului de alcool V&S este un subiect extrem de delicat în Suedia. Din 1850, statul suedez deţine monopolul asupra vânzării băuturilor alcoolice, iar producătorul a fost înfiinţat în 1917 tocmai în acest spirit.

„Absolut“ este a doua marcă de votcă din lume, după Smirnoff, băutură care a intrat în urmă cu câţiva ani în portofoliul Diageo. Votca suedeză are o istorie de peste 125 de ani, fiind vândută în 126 de ţări. Cel mai bine se vinde în Statele Unite, unde jumătate din votca importată este «Absolut», dar vânzările cresc rapid şi în Brazilia, Canada şi Marea Britanie.   Băutura este recunoscută peste tot în lume graţie recipientelor în care se vinde. Sticla «Absolut» a devenit un adevărat „icon“ modern. Insipirat de o sticlă clasică de medicamente din secolele XVIII- XIX, recipientul este un amestec de design contemporan şi sticlă tradiţională.

Ne puteți urmări și pe Google News