Suciu: Guvernul a numit noi prefecţi în judeţele Caraş-Severin, Maramureş, Mehedinţi şi Prahova

Suciu: Guvernul a numit noi prefecţi în judeţele Caraş-Severin, Maramureş, Mehedinţi şi Prahova

Guvernul a numit, miercuri, noi prefecţi în judeţele Caraş-Severin, Maramureş, Mehedinţi şi Prahova, respectiv pe Florenţa Maria Albu, Sebastian Mihai Lupuţ, Cristinel Pavel şi Cosmin Georgescu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Dan Suciu a informat că Guvernul a adoptat, miercuri, hotărâri în acest sens.

Anunţul Executivului

"Se încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei de prefect pentru judeţele Maramureş, Mehedinţi şi Prahova şi se numesc următorii prefecţi: pentru judeţul Caraş-Severin, cu caracter temporar în condiţiile legii, Albu Florenţa Maria, în judeţul Maramureş, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii, Lupuţ Sebastian Mihai, prefect în judeţul Mehedinţi, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii, este numit Pavel Cristinel, iar prefect al judeţului Prahova, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii, a fost numit Georgescu Cosmin", a spus Suciu, citat de Agerpres. De asemenea, în judeţul Bistriţa-Năsăud, tot cu caracter temporar şi în condiţiile legii, a fost numit subprefect Terente Ciuci, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.