Succesorul lui Vladimir Putin ar putea reprezenta o amenințare mai mare pentru Occident. Misterul de la Kremlin, care pune lumea pe jar

Succesorul lui Vladimir Putin ar putea reprezenta o amenințare mai mare pentru Occident. Misterul de la Kremlin, care pune lumea pe jarSursa foto: Kremlin

Zvonurile despre succesorul lui Vladimir Putin continuă să circule, având în vedere speculațiile privind starea de sănătate a președintelui rus. Se zvonește că Dmitri Kovalev ar fi un potențial succesor, iar teoriile despre el au apărut după ce a fost văzut vorbind cu Vladimir Putin în timpul paradei din 9 mai.

Se spune că Kovalev, în vârstă de 36 de ani, împărtășește dragostea lui Putin pentru hocheiul pe gheață și are o poziție importantă la Kremlin. „El este responsabil de unul dintre departamentele Administrației Prezidențiale. Pe pagina lui Kovalev sunt multe fotografii cu persoane care joacă hochei. Este posibil ca acesta să-l fi cunoscut pe Vladimir Putin datorită dragostei comune pentru acest sport", s-a scris pe un canal de Telegram.

Succesorul lui Vladimir Putin

Autorul cărții Moscow Rules, Keir Giles, a declarat că un succesor ar putea fi mai rău pentru Occident. El a spus: „Un succesor ar face relația Rusiei cu Occidentul și cu propriul său popor, chiar mai proastă decât a făcut-o Putin în ultimii câțiva ani”.

Alți potențiali succesori îl includ pe Nikolai Patrushev, 70 de ani, șeful consiliului de securitate al lui Putin. Rapoartele au indicat că eventuala moarte a lui Putin va duce la un vid de putere, datorită faptului că președintele rus i-a eliminat pe liderii opoziției. Putin a spus anterior că s-a gândit la succesorul său și la ridicarea unei noi generații de succesori la tronul dictatorial.

În 2021, el a spus NBC: „Știți, mi-am legat întreaga viață, întreaga mea soartă, de soarta țării mele, într-o asemenea măsură încât nu există un obiectiv mai semnificativ în viața mea decât întărirea Rusiei.”

Folosirea prizonierilor în război

În prezent, rapoartele deceselor soldaților ruși din Ucraina au fost eliminate, iar Rusia este cunoscută pentru dezinformarea făcută prin mass-media. Numărul oficial al morților din țară a rămas la 1.351, în ciuda faptului că Moscova a recunoscut că a pierdut mulți soldați.

Estimările ucrainene de 35.000 de morți sunt probabil exagerate, în timp ce oficialii britanici au estimat cifra la aproximativ 15.000 de morți în luna aprilie. Pierderile au condus la rapoarte care indică o utilizare a prizonierilor pe câmpul de luptă. Ei vor primi o plată de 2.800 de lire sterline pentru lupta împotriva forțelor ucrainene și 70.000 de lire sterline plătite familiei unui prizonier-soldat care a fost ucis.

Un membru al familiei unui prizonier a spus: „Au vorbit cu prizonierii și le-au cerut să „apere Patria Mamă”... Rudei mele i s-a spus acest lucru: „Este foarte greu să găsești naziști, sunt pregătiți foarte bine. Ajutați la găsirea naziștilor - de aceea nu toată lumea se va întoarce”, a spus aceasta potrivit Mirror.co.uk.