Moscova nu prea vrea negocieri de pace. Consilierul lui Putin anunță condiții umilitoare pentru Ucraina

Moscova nu prea vrea negocieri de pace. Consilierul lui Putin anunță condiții umilitoare pentru Ucrainasursa foto. EVZ

Rusia are în plan să pună condiţii mai dure Ucrainei în cazul în care sunt reluate negocierile de pace. Anunțul a fost făcut de consilierul lui Vladimir Putin. Cele două state nu au mai incercat să facă pace de luni bune.

Rusia ar impune condiţii mai dure Ucrainei, dacă aceasta ar fi dispusă să reia negocierile de pace, a anunțat un consilier al liderului de la Kremlin.

Iuri Uşakov a declarat că ar fi existat rezultate clare în cursul discuţiilor care au avut loc în martie în Turcia, între Rusia și Ucraina. Dar, spune el, „dacă negocierile sunt reluate acum, va fi în termeni total diferiţi”.

„De-nazificarea” şi „demilitarizarea” Ucrainei sau cedarea regiunilor de est Doneţk, Lugansk şi recunoaşterea Crimeei ca fiind de drept a Rusiei erau condițiile în care Putin pretindea că e dispus să oprească „operaţiunea militară specială”, cum își denumește Kremlinul războiul de agresiune, potrivit agenţiei de presă RBK.

Negocierile de pace s-ar putea relua

Autoritățile de la Kiev anunțau, în urmă cu câteva săptămâni, că sunt dispuse să reia negocierile de pace cu Moscova până la sfârşitul lunii august, dar numai după încheierea unor operaţiuni de contraofensivă.

Sursa foto: arhiva EVZ

După aceste operațiuni militare, Ucraina se vă afla într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America (Vocea Americii)

Negocierile de pace au luat o pauză de mai multe luni, în condiţiile în care războiul din Ucraina a continuat.

Ultimele convorbiri s-au desfășurat la sfârşitul lui martie, atunci când Kievul a vrut organizarea de negocieri la Istanbul. Ucraina propunea atunci să renunțe la statutul de candidat la aderarea la NATO, dar să primească garanţii internaţionale de securitate.

Rusia nu a acceptat astfel de negocieri, iar atacurile au continuat. Ba chiar mai mult, bombardarea orașelor din Ucraina s-a intensificat.

Moscova a susţinut că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a Ucrainei şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. După ce nu au reușit să pună mâna pe Kiev, soldații ruși au mers în alte regiuni, semn ca negocierile nu au fost așa cum și-au imaginat.

Ne puteți urmări și pe Google News