Păstrează-ţi secretele, este preţul succesului! Dar nu uita că familia trebuie să-ţi merite încrederea. Poate găseşti şi un sfat bun, experienţa contează. Un weekend plăcut, fără probleme!
Dacă ieri vă povesteam unele lucruri, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, poate o să aflați câte ceva mai mult dacă o să vă uitați într-o carte scrisă de Gerard și Sophie de Sede, ”Occultismul în politică”. Iată ce scrie pe coperata IV-a: ”Adesea, în spatele regelui se ascunde magicianul, iar uneori magicienii din umbra palatelor ajung să ia palatele în stăpânire – acesta este „mesajul” cărţii celor doi autori, care își poartă cititorii de la pitagoricieni la anabaptiști, de la ismaeliţi la nestorieni, de la Ioana d´Arc la baronul Ungern şi la Sinarhie. Templierii, Saint-Germain, Cagliostro sunt personaje care au făcut istoria din culise, strămoşi ai celor care, nebănuiţi, continuă s-o influenţeze şi astăzi fără să apară în prim-planul ei. Mare parte din episoadele relatate sunt necunoscute marelui public; repuse în contextul lor istoric, în urma unui studiu documentat, acestea dezvăluie conexiuni nebănuite, luminând faţa nevăzută a istoriei şi alimentând credința că întotdeauna ceea ce se vede este mai puţin decât ceea ce se întâmplă cu adevărat.” Este o carte istorică, plăcută, drăguță. Nu se intră în lucruri grele despre occultismul secolului XX - se pomenește numai despre secta Moon și Opus Dei. Despre astrologie, foarte puțin, aproape deloc, semn că secretele trebuie respectate.
Îmi amintesc un episod din viața mea, de la începutul anilor 90. Eram în România și am fost invitat de un personaj foarte puternic, pe atunci, la un hotel de lângă Mărul de Aur, în București. Prevenit fiind, aveam cu mine efemeridele, logaritmii, tabelele caselor, raportorul, rigle și creioane, ba chiar și un compas ”Richter” adică mai tot ceea ce îmi trebuia ca să fac o temă astrală, încă nu aveam tehnică de calcul și programe informatice de astrologie. Mi s-a dat o dată și un loc de naștere și mi s-a cerut tema natală. Mi-au trebuit trei ore, în care timp am fost servit cu tot ceea ce doream. A apărut din nou preaputernicul personaj și i-am înmânat cele patru foi scrise de mână. Zâmbind, a început să citească. După câteva secunde zâmbetul i s-a șters de pe față și s-a așezat pe un scaun. A început să transpire, și-a șters transpirația de pe frunte cu un kleenex de pe masă. ”Fantastic” a spus la sfârșit, ”și poți să faci așa ceva pentru orice persoană, numai după data și locul nașterii?” A fost începutul unei prietenii, ca în Casablanca și o colaborare de mulți ani de zile. La doi ani după ce a renunțat la colaborarea cu mine a avut mari neplăceri. A fost foarte complicat, o să vă povestesc altădată. Mai târziu mi-a spus că, atunci, la început, brusc, s-a simțit ca un grăunte de nisip în fața unei puteri pe care nu o înțelegea. Ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost că i-am descris, într-o singură frază, fanteziile lui sexuale, dar, pe care, nu avusese curajul să le propună niciunei femei. Dacă nu spusese nimănui, cum puteam să le știu eu?
Nu o să văd niciun film, o să mă duc pe terasă și înfofolit într-o pătură o să stau în șezlong înconjurat de cățeii mei, care privesc curajoși și veseli, dând din codițe, în întuneric, ascultând cum plouă încet, mocănește. Acum ascult ”Pink Martini” și nu o să fie o idee rea de un Martini. O să-mi amintesc de toți cei cărora le-am fost consilier de taină, în decursul timpului. O să-mi amintesc de călătoriile mele. Știți că am memorie cinematografică. De ce? Uitatiți-vă în Wiki la CCR5: Recent research indicates that CCR5 Δ32 enhances cognition and memory.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ce să aleg? Petra, capul vestic la Drumului Mătăsii? Persepolis, orașul perșilor, un vis în piatră, cu grifoni și tauri înaripați? Samarkand, nestemata Orientului? Mohenjo Daro, orașul de multe mii de ani, misterios pierdut în pustiul dintre Iran și Pakistan, civilizația Indusului, un oraș care avea bulevarde largi de 20 de metri și case cu etaj, dotate cu instalatii sanitare? Parisul cu prietenii mei de acum 50 de ani și munca de noapte la ”Le Figaro”? Lhasa, de pe podișul acoperișului lumii, cu profilul acela atât de elitist? Hunza, valea enigmelor și a longevivilor, Shangri-La, unde simți că este ceva în aer? Anticariatul acela lung din Soho, din Londra? Poate cartierul Cocody din Abidjan, unde era să-mi las pielea pe acolo, sau Hotelul Camayene din Conakry și de preafrumoasa Kaissa. Cercul trei din Amman? Regi și regine, milionari și prinți saudiți? Fâlca pietrei crăcănate din Bagdad? Cum am găsit prima tectită, în deșert? Cum era să o luăm pe coajă rău de tot într-o cârciumă din Gwadar, tot echipajul cu prințul Saad în frunte, dacă nu m-am apucat să strig ”никакой пощады” și s-a făcut gol în cârciumă? Să mă joc cu maimuțelele în Algeria, la Pic des Singes? Să joc câțiva dolari la cel mai frumos cazino din lume, în Sun City, în Republica Sud Africană? Să mă afund cu Kevin și ceilalți prieteni în pădurea umbroasă din Virginia? Și încă o mie de alte locuri. Dar cred că o să mă plimb prin marele bazar din Teheran, îl cunosc ca nimeni altul, am fost ani întregi acolo. Și acum regret că nu mi-am cumpărat inelul acela de argint care avea initialele mele ca sigiliu. Cam în mijlocul Bazarului înspre ieșirea de Sud-Est, este o piață mică. În mijlocul ei, un munte, înalt de trei metri din obiecte de argint. Sfeșnice, tabachere, broșe, lanțuri, catarame, inele, și încă o mie de obiecte. Muntele este fals, este o butaforie, dar argintul de pe el este foarte real. Dacă toată movila ar fi fost din argint cum s-ar fi putut vinde obiectele din interior? Bună întrebare!
Un zarzavat întreg, o ciorbă adunare generală, gânduri care-mi trec prin minte în starea de asediu cu domiciliu forțat. Pentru mine nu este ceva deosebit, au fost ani în care nu am ieșit trei-patru luni de zile din curte, dar acum este altceva. Interzicerea, dictatura, măsurile arbitrare, restrângerea libertăților eterne, pentru care au murit oameni pe baricade. Una dintre lozincile hippy văzute de mine pe pereții Parisului anului 1969 era: ”Este interzis să interzici!” Ceva nu este în regulă, cred că am căzut într-o lume paralelă, lumea asta proastă și vulgară, isterică și agresivă, mitocană, incultă și vanitoasă, ușor de panicat și terorizat, nu este a mea. Sau, așa se dorește să fie, poate fiecare dintre domniile voastre este scandalizat de ceea ce vede și aude în media? Bună întrebare!
O să mai revin asupra subiectului, aștept patru cărți, ca să le citesc încet și în liniște și mă ling pe buze ca motanul la oala de smântână, autorul, maestrul Gheorghe Smeoreanu mi-a spus ca le-a pus la Poșta. Am pregatit fotoliul meu preferat și am aranjat veioza cât mai convenabil. Dar acum este weekend, distraţi-vă, relaxaţi-vă, iubiţi şi simţiţi-vă bine. Vita brevis!
Poate ceva se va întâmpla, să vedem ce mai aduce pisica, ori moare măgarul, ori pierde samarul, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Recomandările noastre
