SUBIECTUL SENSIBIL discutat de oficialii ÎCCJ cu delegația Comisiei de la Veneția. Ce s-a ÎNT MPLAT în spatele ușilor închise?
- Codrin Dobrescu
- 12 iunie 2018, 16:57
O delegație a Comisiei de la Veneția a avut, marți, o întrevedere cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Oficialii instituției care ține de Consiliul Europei au venit în România pentru a discuta modificările legilor care privesc Justiția, după controversele apărute în spațiul public.
Din delegaţia Comisiei de la Veneţia care a ajuns la ÎCCJ au făcut parte preşedintele de onoare Hanna Suchocka (Polonia), secretarul Thomas Markert, şefa Diviziei Instituţii Democratice şi Drepturi Fundamentale , Artemiza-Tatiana Chisca, membrul Comisiei Kaarlo Tuori (Finlanda) și membrii supleanți ai Comisiei de la Veneția, Nicolae Esanu (Republica Moldova) și Jean-Claude Scholsem (Belgia).
Reprezentanții instituției europene au fost primiți de președintele ÎCCJ, Iulia Cristina Tarcea, și de vicepreședintele Instanței Supreme, Gabriela Elena Bogasiu.
„În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte legate de propunerile de modificare ale Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi nr.304/2004 privind organizarea judiciară”, a transmis, printr-un comunicat, ÎCCJ.
Reprezentanții Comisiei de la Veneția s-au întâlnit, tot marți, și cu Procurorul General al României, Augustin Lazăr, dar și cu alți reprezentanți ai Parchetului General.
„Din partea Ministerului Public, la întâlnire au mai participat prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Laura Oprean, consilierii procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv domnul Ovidiu Predescu, domnul procuror Ionel Senteş şi doamna procuror Cornelia-Adriana Şandru, precum şi doamna procuror Irina Kuglay, din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la modificările şi completările recente aduse legilor justiţiei, discuţiile vizând independenţa procurorilor, statutul acestora şi răspunderea magistraţilor”, se arată în comunicatul PG.