Sub pumnii lui Trump, China speră la o victorie a lui Joe Biden

Sub pumnii lui Trump, China speră la o victorie a lui Joe Biden

În relații furtunoase cu Washington, chinezii speră ca norii să se risipească după o eventuală victorie la Casa Albă a candidatului democrat.

Sau măcar la reînceperea unui dialog, în condițiile în care relațiile dintre SUA și China sunt la cel mai jos nivel, cu iz de război nedeclarat.

Chiar dacă Beijingul nu-și face iluzii, pregătindu-se să traverseze perioade complicate până la alegerile prezidențiale americane din luna noiembrie.

Anumite persoane din conducerea chineză văd sau au văzut în gestionarea tumultuoasă a Casei Albe de către Donald Trump și în o eventuală realegere a sa în fruntea Statelor Unite o ocazie de a accentua creșterea în putere a gigantului asiatic.

Dar, dincolo de exasperarea Beijingului în fața imprevizibilității președintelui American, îngrijorarea Chinei crește în fața multiplicării fronturilor de luptă deschise de Washington: de la Hong Kong, la provincia Xinjiang (unde Partidul Comunist Chinez duce o politică de represiune a minorității uigure, politică denunțată de SUA și de europeni), de la Huawei, la Marea Chinei Meridionale.

Tensiunea a crescut și mai mult în ultimele zile odată cu închiderea reciprocă a consulatelor chinez, la Houston, și cel american, la Chengdu, pe fondul acuzațiilor de spionaj și riscul unei confruntări diplomatice mai acute.

Luată din scurt de victoria magnatului imobiliar din New York la alegerile prezidențiale din 2016, puterea comunistă din China urmărește îndeaproape starea opiniei publice americane de această dată și își mobilizează institutele de cercetare pentru a analiza mizele scrutinului prezidențial american, concentrându-se pe Joe Biden și pe platforma candidatului democrat, afirmă unele surse chineze.

„Nimeni nu-și face iluzii cu privire la posibilitatea de a se reveni la relațiile din vremurile bune, dar un nou președinte ar oferi cel puțin oportunitatea unei reporniri” a acestor relații, a declarat un oficial chinez, sub anonimat.

„La urma urmei, nu poate fi mai rău decât ca relația actuală”, a estimat acesta.

Dar necesitatea unei politici ferme față de China este împărtășită și de tabăra democrată și de tabăra republicană,  la Washington.

Spre deosebire de executivul existent, se presupune că o administrație condusă de Joe Biden ar trebui să formeze mai multe alianțe cu Beijingul și să fie mai exigentă cu privire la dosarul drepturilor omului din China.

Dar o nouă administrație ar putea încerca să dialogheze mai mult cu China, plecând de pe o poziție „consolidată”, datorită unor noi investiții pentru îmbunătățirea competitivității, inovării sau infrastructurii, așa cum au explicat directorii de campanie ai fostului vicepreședinte al lui Obama.

„Chinezii nu par sa creadă că o victorie a lui Biden ar schimba punctul de vedere al  Washingtonului cu privire la China, dar ei ar putea lucra pentru a deschide un dialog cu noua administratie”, spune Daniel Russel, fost subsecretar de stat pentru Asia de Est și Pacific sub președinția Obama și la începutul mandatului lui Donald Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News