Zilele trecute, ministrul de Externe al Coreii de Nord, Choe Son Hui, a vizitat Moscova și s-a întâlnit cu omologul său, Serghei Lavrov. Cu prilejul unei declarații televizate, ministrul nord-coreean a amenințat că situația din Peninsula Coreeană ar putea deveni „explozivă”: regimul de la Pyongyang își consolidează arsenalul nuclear, pregătindu-se, cu sprijinul Rusiei, să lanseze „un atac nuclear de represalii, dacă este necesar” împotriva Statelor Unite și Coreii de Sud. Ce înseamnă aceasta? Ce va urma?
A doua lovitură.
Declarația demnitarului nord-coreean a provocat instantaneu agitație în medii politice și diplomatice – o agitație pe care marele public nu a înțeles-o, fiindcă nimeni nu a stat să-i explice ce-i cu ”represaliile” astea, evocate de nord-coreeni.
În prezent, 9 State dețin arma nucleară. Dintre acestea, 8 sunt capabile de descurajare nucleară minimă credibilă (Credible Minimum Deterrence). Mai explicit: o parte a forțelor nucleare e alcătuită din rachete cu lansare de la sol sau din aer. Acestea sunt destinate să răspundă la un atac inamic, dar sunt la rândul lor vulnerabile: războiul din Liban a arătat că există arme convenționale capabile să distrugă adăposturi fortificate, amenajate la 50m adâncime. Iar răspunsul Israelului la valul de rachete iraniene a arătat, zilele trecute, că bazele aeriene sunt lipsite de apărare în fața rachetelor aer-sol moderne: cele patru sisteme antiaeriene ruse S-300 pe care le avea Iranul au fost distruse în mai puțin de o oră.
Deci, armele nucleare care folosesc ca vector purtător avioane sau rachete cu baza la sol sunt nesigure și nu realizează singure o descurajare credibilă: pot fi distruse chiar și de adversari care nu dispun de arme nucleare. De aceea, 8 din cele 9 Puteri nucleare dețin o capacitate de ”a doua lovitură” (Second Strike): dacă ataci arsenalul nuclear cu baza la sol, urmează represaliile: riposta armelor nucleare de pe submarine. În momentul de față și în viitorul previzibil, submarinele lansatoare de rachete sunt greu de detectat și de lovit, deci asigură descurajarea – dar costul lor este astronomic.
Dintre Puterile nucleare, numai Coreea de Nord nu are capacitate de ”a doua lovitură”. Deci arsenalul său nuclear nu asigură descurajarea credibilă, aspect ce i-a fost recent reamintit de Coreea de Sud: la 1 octombrie a scos la paradă rachetele Hyunmoo-5, cu focos de 8 tone, proiectat să distrugă rampele subterane de lansare a rachetelor nord-coreene. Înțelegem deci de ce nord-coreenii au nevoie de capacitate de ”represalii”. Dar de ce cred dânșii că Moscova le-ar satisface chiar acum cererile?
Victorie finală sau faliment final?
Coreea de Nord trage nădejde să obțină acces la tehnologia lansării rachetelor nucleare de pe submarin profitând de situația dificilă a Rusiei. Săptămâna trecută, domnul Serghei Chemezov a luat cuvântul în fața Consiliului Federației (Camera superioară a Parlamentului). Fost ofițer KGB, prof. dr. Chemezov este unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia: e director general al ROSTEC, firma care furnizează cam 2/3 din echipamentele Armatei ruse. În plus, dânsul e unul dintre apropiații președintelui Putin, cu care a fost coleg în anii 1980, în fosta RDG. Acest statut îi permite o libertate de expresie la care alții nici nu visează. Deci, comentând decizia Băncii Centrale a Rusiei de a ridica dobânda de referință la nivelul nemaivăzut de 21%, domnul Chemezov a declarat: „Nu există afacere care să aducă profit de 21%. Poate numai traficul de droguri! Dar vânzarea de arme nu aduce profituri atât de mari. Pe scurt: pentru întreprinderi, nu mai e rentabil să recurgă la finanțare bancară, așa cum am spus și repetat. Dacă vom continua să lucrăm astfel, practic cea mai mare parte a întreprinderilor ruse va intra în faliment”, fiindcă subvențiile de Stat nu mai acoperă necesarul de creditare: situația „poate duce la intrarea în stagflație”. A adăugat că întreprinderile de înaltă tehnologie, care au ciclu de producție mai lung, sunt afectate mai mult, fiindcă primesc de la clienți numai un avans de 30 – 40%, restul cheltuielilor trebuind să fie acoperite prin credite bancare – care au devenit inaccesibile. Un exemplu: compania KamAZ, principalul furnizor de autocamioane pentru Armata rusă. Raportul de activitate pe trimestrele I-III ale acestui an arată pierderi de circa 39 milioane $; acum un an, avea câștig net de 160 milioane $.
Adică, exact ceea ce scriam eu acum o lună și jumătate (AICI), când unii cititori m-au acuzat că ”primesc bani de la americani” (Doamne-ajută!). Păi atunci, înseamnă că și Alexey Mordașov, acționar majoritar al oțelăriei SEVERSTAL, cea mai mare din Rusia, ”primește bani de la americani”, deși are o avere de 25 miliarde $ și se află la loc de frunte pe lista de sancțiuni. Fiindcă dânsul, ca și mine și ca și profesorul KGB Chemezov, apreciază că „Inflația trebuie oprită, de aceea e necesară creșterea dobânzilor; dar tocmai trecem în extrema contrară. Am ajuns într-o situație în care leacul ar putea deveni mai periculos decât boala.”
Deși doamna Nabiullina știe bine că actuala politică monetară duce spre ”stagflație, din care nu vom putea ieși decât printr-o recesiune profundă”, Banca Centrală a Rusiei va crește în continuare dobânda de referință: „Expectativele de inflație continuă să crească. Creșterea cererii interne depășește în mod semnificativ oferta de bunuri și servicii. Va fi necesară înăsprirea în continuare a politicii monetare.” Adică exact ceea ce scriam acum două luni că se va întâmpla: „În această toamnă, Regimul Putin are de ales: falimente în serie, hiperinflație, crah al pieței valutare, sau o combinație a acestor trei?” (AICI).
Date recente, cât se poate de oficiale și de rusești arată deci că analizele mele asupra situației financiar-economice a Regimului Putin sunt exacte – în special sinteza de acum o lună, AICI. Iar în luna octombrie, pierderile trupelor ruse din Ucraina s-au ridicat la 41.000 de morți și răniți: într-o singură lună, de 4 ori cât tot războiul de 10 ani din Afganistan! Pentru a menține efectivele, domnul Putin, care nu mai are bani, e pus în situația de a cumpăra carne de tun la schimb cu orez și cu arme. De ceastă situație profită nord-coreenii pentru a cere Rusiei să-i ofere capacitatea de ”a doua lovitură”.
Pentru a le satisface cererea, domnul Putin are două posibilități: soluția Varșovia sau soluția Beijing. Oare negocierile se vor finaliza prin constituirea unui nou Pact de la Varșovia, Rusia oferind Pyongyangului și Teheranului garanții nucleare? Sau, așa cum afirmă surse occidentale, Rusia va oferi nord-coreenilor acces la tehnologia lansării rachetelor de pe submarin, pentru a-și constitui capacități proprii de ”a doua lovitură”?
Alternativa Varșovia
Acum 70 de ani, Rusia sovietică se afla într-o situație mai puțin gravă, dar similară. După pierderile umane enorme din al doilea război mondial, Uniunea Sovietică folosise pentru reconstrucție munca silnică și gratuită a zeci de milioane de deținuți (foști prizonieri sovietici) și prizonieri (foști militari ai Axei, dar și etnici germani din Statele subjugate). În 1955, după zece ani de muncă silnică, venise vremea ca prizonierii străini să fie trimiși acasă. Dar cu cine-i va înlocui Uniunea Sovietică? Soluția era evidentă: cu militari, prin diminuarea efectivelor Armatei, așa cum făcuseră încă din 1945 – 1947 celelalte Puteri învingătoare. Dar dacă scad efectivele Armatei Sovietice, cum va putea Moscova să-și mențină Imperiul? Astfel s-a născut ideea Pactului de la Varșovia: regimurile clientelare, aduse la Putere de Moscova, vor răsplăti Kremlinul punându-i la dispoziție zeci de divizii. În schimb, Moscova le va garanta securitatea prin ”umbrela nucleară”. În 1955, când a fost întemeiat Pactul de la Varșovia, URSS tocmai devenise Putere nucleară deplină. În acel an a avut loc primul test cu bomba termonucleară, noile rachete R-5 fuseseră atestate ca prim vector racheto-nuclear, noul bombardier strategic Tu-95 intrase în producție și era capabil să ajungă în Statele Unite și, în fine, la 16 septembrie 1955 avusese loc primul test reușit cu racheta R-11FM, lansată de pe submarin (capacitatea de ”a doua lovitură”).
Inițial lucrurile au mers bine, dar curând regimurile clientelare au început să-și ia obrazul la purtare. Armata R.P. Ungare a primit arme moderne, în contul Pactului de la Varșovia – dar iată, în toamna lui 1956, când populația Budapestei s-a răsculat, Armata ungară a pus depozitele de arme la dispoziția răsculaților. Apoi a urmat Criza Berlinului: simțindu-se confortabil sub protecția umbrelei nucleare ruse, autoritățile din așa-zisa Republică Democrată Germană s-au apucat, fără aprobarea Moscovei, să construiască un zid la limita zonei occidentale a Berlinului. Asta a dus la o confruntare cu tancuri între sovietici și americani, care era să degenereze în război mondial. Iar după vreo doi ani, tovarășul Castro i-a sucit mințile mareșalului sovietic Ilia Pliev, trimisul Moscovei în Cuba: se apucaseră să doboare avioane americane, de era să izbucnească un războiul nuclear. Până la urmă, Moscova s-a văzut nevoită să-și mituiască vasalii din Pactul de la Varșovia, ca să stea cuminți, să nu urmeze exemplul Albaniei sau României, care o cotiseră spre China. În anii 1980, Moscova livra statelor din Pactul de la Varșovia gaz, petrol, cărbune, minereuri la preț ”special”, subvenționându-le astfel cu circa 20 miliarde $/an. Pactul devenise un fel de tombolă unde toată lumea câștigă, numai Moscova pierde.
Evident că nord-coreenii, cunoscând acest precedent, sunt entuziasmați de ideea unui nou Pact de la Varșovia, care în schimbul vieții a câtorva mii de militari, le-ar asigura viitorul. Ba și iranienii, auzind de acest plan, se manifestă entuziast, dorind să adere!
Alternativa Beijing.
Documentele arată că în 1954 – 1957, pentru a face economii, Kremlinul a decis că China e suficient de puternică ca să-și construiască propria ”umbrelă nucleară”, beneficiind totodată, la nevoie, de garanția unei ”a doua lovituri” sovietice. La schimb Moscova conta că la mare ananghie Beijingul îi va trimite voluntari chinezi, ca în Războiul din Coreea.
În baza Acordului de cooperare tehnico-militară din octombrie 1957, Moscova a trimis consilieri și tehnică cu ajutorul cărora chinezii au construit uzinele de îmbogățire a uraniului de la Baotu și Lanzhu, uzina de prelucrare a plutoniului de la Jiuquan și poligonul de teste de la Lop Nur. Puternic criticat de mișcarea comunistă internațională după reprimarea Revoluției Ungare, Hrușciov avea nevoie de sprijinul politic al lui Mao, așa că a trimis Chinei două rachete R-2, precum și planuri și documentație privind arma atomică și racheta nucleară R-5. Apoi relațiile sovieto – chineze s-au deteriorat și, în iulie 1960, Moscova și-a retras consilierii. Chinezii aflaseră însă destul ca, în 1966, să detoneze prima lor bombă termonucleară. Iar apoi, Beijingul a valorificat noul său statut de Putere nucleară stabilind relații directe cu Statele Unite, România servindu-i drept mijlocitor.
Experții militari apreciază că Moscova a cedat deja nord-coreenilor tehnologia rachetelor intercontinentale Topol-M (”Hwasong-18”) și Yars ((”Hwasong-19”), deși, din propria experiență, Moscova ar trebui să știe că, dacă le oferă acces nelimitat la tehnologii nucleare militare, lucrurile vor ieși nu rău, ci foarte rău!
La Malta, ca la Yalta?
Formați la Academia Politico-Militară, consilierii domnului Putin ca și experții Ministerului Apărării care au elaborat textul cunosc foarte bine aceste precedente catastrofale. Și atunci, de ce acest Acord privind „un atac nuclear de represalii” e pus pe tapet? Există o singură explicație: miza reală este alta.
Și, chiar atunci când mă întrebam ce ascunde perdeaua de fum cu ”represaliile” nord-coreene, iată că îmi pică sub ochi un articol din Die Zeit: „Rusia și Ucraina sunt angajate în negocieri secrete pentru a găsi o soluție în vederea încetării conflictului armat... Implicând chiar și oficiali ai Chinei, negocierile au avut loc în mai multe locații internaționale, printre care Copenhaga, Kiev, Davos și Malta...” Malta?! Păi chiar acolo urmează să se ducă ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în 5 - 6 decembrie, pentru a participa la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)!
Într-adevăr, ciudată vizită. Pentru prima dată după începerea războiului, domnul Lavrov vizitează Uniunea Europeană. Și se duce tocmai la o reuniune a OSCE – organizație al cărei buget a fost blocat de Rusia, care-i arestează funcționarii și-i condamnă la câte 14 ani de muncă silnică pentru ”spionaj” (cazul Vadym Golda). Surprinzătoare vizită, mai ales în contextul în care la 3 iulie 2024, Duma a votat suspendarea participării Rusiei la Adunarea Parlamentară a OSCE, „organizație anti-rusă și discriminatorie” care tocmai adoptase, la București, o Rezoluție condamnând „genocidul împotriva poporului ucrainean”.
Dar iată că s-a schimbat calimera și domnul Lavrov va participa la reuniunea de la Malta a OSCE, organizație pe care Consiliul Federației Ruse o caracterizează drept „practicând abordări discriminatoare, dublul standard, marcată de rusofobie, nepregătită pentru discuții cu semnificație, inclusiv în ce privește problemele relevante sub aspectul asigurării unei securități egale și indivizibile”. În aprecierea cotidianului german, schimbarea de atitudine a Kremlinului se datorează „situației dificile a Rusiei”. The Financial Times este mai explicit: la sfârșitul lunii octombrie, se negocia în secret abținerea reciprocă de la lovituri asupra infrastructurii energetice. Asta în contextul deficitului de putere de cel puțin 600MW pe care l-am evocat acum două săptămâni (AICI), la care s-au adăugat și avertismentele domnul Serghei Chemezov.
Dar nici situația Ucrainei nu este mai bună, de aceea există premise favorabile negocierilor. Iar momentul este propice. Și Rusia, și Ucraina vor intra într-o pauză operativă pe front: e sezonul ploilor și al noroaielor, ”rasputița”. Iar președintele Zelenski declară: „Oare asta ar putea duce la încetarea fazei calde a războiului? Cred că da.” Rusia intenționează să își asigure un avantaj, șantajând Occidentul cu ”represaliile” nord-coreene: înduplecați Kievul să accepte cerințele noastre, sau Regimul Kim va dobândi rachetele cu lansare de pe submarin pe care și le dorește! Și e de așteptat ca această abordare să fie sprijinită de ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó. Că doar nu degeaba diplomația nord-coreeană laudă discursului domnului Viktor Orbán din 23 octombrie, în care acesta aprecia că „Comisia Europeană și Partidul Popular European doresc să răstoarne guvernul său”, cu ajutorul a trei tineri înarmați cu pistoale de airsoft.
Strategia șervețelului.
Regimul de la Pyongyang laudă un discurs rostit la comemorarea unei răscoale anticomuniste? Da, fiindcă s-a format un front comun al Rusiei, Ungariei și Coreii de Nord pentru șantajarea Occidentului, pentru ca „sub conducerea înțeleaptă a președintelui Putin, armata și poporul rus să obțină o mare victorie în lupta lor sacră pentru protejarea drepturilor suverane și a intereselor Statului lor” - cum se exprima ministrul de externe nord-coreean. Deci la Malta în decembrie Rusia va încerca să aplice aceeași strategie ca la Yalta, în urmă cu 80 de ani: unificarea ariilor de confruntare, pentru a determina Occidentul să lase Europa de Est în seama Kremlinului. Atunci, la Yalta: „Vreți ca Uniunea Sovietică să intre în război contra Japoniei Imperiale? La schimb ne veți ceda, pe un șervețel, Europa de Est.” Acum, la Malta: „Vreți ca regimul nord-coreean să nu intre în război cu Japonia și Coreea de Sud? La schimb ne veți ceda, pe un șervețel, Europa de Est.”
Să vedem dacă Occidentul se va lăsa păcălit a doua oară cu ”strategia șervețelului”. Deocamdată, pentru a face față manevrelor ruse, Japonia și Uniunea Europeană tocmai au încheiat un nou Pact de securitate și apărare. Imediat după aceea, Takeo Akiba, președintele Secretariatului de Securitate Națională, a plecat spre Beijing pentru a discuta „escaladarea riscurilor asociate aprofundării legăturilor militare dintre Pyongyang și Moscova”. Asta, în pregătirea întâlnirii dintre prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba și președintele Xi Jinping, care va avea loc în Peru. China anunță că ridică vizele pentru cetățenii sud-coreeni în pregătirea vizitei domnului Xi de anul viitor, iar șeful diplomației UE, Josep Borrell, pleacă în Coreea de Sud, „pentru a duce cooperarea în materie de securitate și apărare dintre UE și Seul la următorul nivel”. Scopul acestor eforturi diplomatice? Pregătiri pentru a gestiona o criză de securitate în Orient fără ca Occidentul să fie nevoit să ceară ajutorul Rusiei, în schimbul unor înțelegeri ”nerușinate” – ca în 1945.
În următoarele săptămâni, pe front situația se va împotmoli – la propriu. Dar în culise se va înteți confruntarea: nu mai are ca miză doar Ucraina, a devenit un conflict rece global. Primul Război Rece, inițial un conflict european, s-a globalizat în octombrie 1950, odată cu primii militari chinezi sosiți în Coreea. Odată cu primii militari nord-coreeni sosiți în Ucraina, iată că în octombrie 2024 s-a globalizat și al doilea Război Rece...