SUA vor contribui cu echipamente militare de înaltă tehnologie la noua forţă de reacţie ultrarapidă a NATO, ce are ca obiective principale descurajarea oricărei viitoare acţiuni militare a Rusiei, conform secretarului american al apărării, Ashton Carter, aflat începând de luni într-un turneu european.
Responsabilul american, care s-a întâlnit luni la Muenster, în nordul Germaniei, cu membri ai forţei de reacţie ultrarapide (Very High Readiness Joint Task Force, VJTF), a declarat că se pregăteşte să discute, la reuniunea omologilor săi din NATO din 24-25 iunie de la Bruxelles, viitoarea contribuţie a Statelor Unite la această forţă.
Potrivit lui Aston Carter, sprijinul Washingtonului va cuprinde intelligence, echipament de supraveghere şi recunoaştere (care poate include drone sau aparate de zbor cu pilot), precum şi forţe de operaţiuni speciale, expertiză logistică şi echipamente militare de înaltă tehnologie. SUA vor mai contribui cu capabilităţi de tragere de precizie, care pot include orice de la artilerie terestră la sprijin aerian sau naval.
"Acţionăm astfel pentru că Statele Unite sunt profund angajate faţă de apărarea colectivă în Europa", a declarat şeful Pentagonului.
Deşi multe dintre echipamentele anunţate luni ar putea fi repoziţionate din Europa, un oficial din domeniul apărării a declarat că anunţul lui Carter ar putea însemna o creştere temporară a forţelor americane în Europa în situaţii de criză.
Cu toate acestea, responsabili americani din domeniul apărării au subliniat că SUA vor furniza în special echipamente de înaltă tehnologie forţelor terestre europene care formează cea mai mare parte a VJTF.