Statele Unite vor ajuta Republica Moldova să-şi modernizeze armata, a anunţat marţi Ministerul moldovean al Apărării, la finalul unei întâlniri a ambasadorului american la Chişinău William Moser cu ministrul Apărării Valeriu Troenco, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
"Domnul Moser a notat că (Republica) Moldova poate să conteze pe susţinerea Guvernului american în vederea lansării unor noi proiecte şi programe menite să reformeze şi modernizeze armata naţională", a anunţat ministerul, citat de Mediafax.
Ambasadorul Statelor Unite l-a prezentat pe noul ataşat militar american în Republica Moldova Joseph Bilbo ministrului moldovean al Apărării.
Republica Moldova şi Statele Unite cooperează în domeniul militar din decembrie 1995.