Regimul de la Casa Albă a anunțat că urmărește activitățile nod-coreenilor cu privire la un posibil nou test nuclear, în condițiil în care președintele SUA urmează să efectueze o vizită în Asia.
"Coreea de Nord s-a obişnuit cu actele de provocare, însă noi suntem conştienţi că astfel de acte pot fi comise. Eventuale activităţi nucleare ale Phenianului ar putea încălca mai multe angajamente asumate de Coreea de Nord. Din păcate, au mai făcut-o de multe ori", a explicat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, în timpul unei discuții, la bordul Air Force One, cu jurnaliștii care îl însoțesc pe Barack Obama în turneul din Asia.
În schimb, Carney nu a vrut să comenteze cu privire la validitatea informațiilor oferite de Coreea de Sud cu privire la intensificarea activităţilor din complexul nuclear nord-coreean.
Preşedintele Barack Obama va ajunge vineri, la Seul, unde va efectua o vizită de 48 de ore, existând temeri că Phenianul ar putea recurge acte provocatoare în contextul acestei vizite.