SUA somează Turcia și Grecia să evite folosirea forței în conflictului din Mediterana

"Problema ar trebui soluţionată conform legislaţiei internaţionale prin mecanisme normale", a declarat Secretarul de Stat al SUA despre tensiunile din ce în ce mai mari dintre Grecia și Turcia cu privire la exploatarea rezervelor de hidrocarburi din Mediterana de Est. Presa turcă are detalii!

În privinţa tensiunii din Mediterana de Est, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo,  a spus: "Tensiunea care continuă în Mediterana de Est trebuie scăzută, iar urmele paşilor militarilor din regiune ar trebui să se estompeze". Cancelarul Germaniei Angela Merkel s-a întâlnit cu omologul său grec şi a transmis un mesaj de susţinere.

 

În timp ce liderii Uniunii Europene se pregătesc să dezbată, săptămana viitoare, tensiunea din  Mediterana de Est, Germania şi Statele Unite au transmis declaraţii legate de acest subiect. 

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a spus că este necesară reducerea tensiunii în Mediterana de Est. În declaraţiile făcute postului de radio francez Inter France, diplomatul a afirmat: "Toate ţările implicate în tensiunea care continuă în Meditarana de Est ar trebui să depună eforturi pentru reducerea acesteia şi ar trebui estompate urmele paşilor militarilor din regiune".

Pompeo a declarat că divergenţele şi diferenţele de opinii dintre părţi trebuie soluţionate în cadrul legislaţiei internaţionale şi că nu trebuie utilizată folosirea forţei militare. Pompeo a adăugat: "Problema ar trebui soluţionată conform legislaţiei internaţionale prin mecanisme normale".

 

Merkel a dat dreptate Greciei

 

De asemenea, ieri, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut o convorbire telefonică cu omologul său grec şi a transmis un mesaj de sprijin pentru Grecia. Conform ştirilor apărute în presa greacă, Mitsotakis, care în ultimile 3 zile a avut două convorbiri cu Merkel, a declarat că nu va mai participa la discuţii până la retragerea navei Oruç Reis. Iar Merkel i-a dat dreptate lui Mitsotakis în această abordare. 

https://www.cumhuriyet.com.tr/haber/abdden-turkiye-ve-yunanistana-cagri-1766372

Traducerea: Rador