Oficiali americani care vor participa la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu au ținut să dea asigurări, ieri, în legătură cu rolul și capacitățile acestui sistem de apărare.
Atât Frank Rose, adjunctul secretarului de Stat american pe probleme de control al armelor, cât și Douglas Lute, ambasadorul SUA la NATO, au subliniat că România a fost un partener extraordinar al SUA în acest proiect și că sistemul nu are nici capacitatea tehnică, nici pe cea geografică, de a intercepta și distruge rachete rusești. „Rusia a declarat de mai multe ori că SUA și NATO amenință Rusia cu aceste sisteme – este foarte greșit: nu sunt construite în acest scop și nici nu au această capacitate, ci sunt îndreptate contra amenințărilor din afara zonei euroatlantice”, a subliniat Frank Rose. El a precizat că Moscova a decis unilateral, în 2013, să întrerupă orice dialog cu NATO, deși proiectul scutului fusese aprobat de Alianță încă din 2010. Iranul continuă să construiască, să testeze și să desfășoare rachete cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune, care pot ajunge în anumite părți ale Europei, inclusiv în România, sau în țările partenere din Golf, au punctat oficialii americani.