Reconcilierea dintre SUA şi Iran, în speranţa unei atenuări a conflictelor din Orientul Mijlociu, este un mare proiect al preşedintelui american Barack Obama, dar cei doi adversari sunt departe de a-şi normaliza relaţiile şi se limitează la o continuare a cooperării în crizele regionale.

„În mintea lui Barack Obama există fantasma unui mare „târg”, a unei alianţe cu Iranul, a reconstrucţiei unei arhitecturi regionale şi a unei schimbări de paradigmă în Orientul Mijlociu”, afirmă Joseph Bahout, cercetător francez de la Fundaţia Carnegie.

Într-o analiză publicată de AFP, se amintește Teheranul şi Washingtonul, care se acuzau încă în urmă cu câţiva ani de a fi „Marele Satan'' şi, respectiv, de a forma „Axa Răului'', sunt, de fapt, în plină apropiere în favoarea negocierilor lor privind programul nuclear iranian, scrie Agerpres.

Tratativele au fost demarate în cel mai mare secret în 2011-2012, înainte ca secretarul de stat al SUA, John Kerry, şi ministrul de Externe iranian, Mohammad Javad Zarif, să discute deschis şi aproape de-o manieră neîntreruptă din septembrie 2013, până la acordul de joi de la Lausanne (Elveţia).

Acest dialog, fără precedent, nu numai că a dat naştere la o colaborare strânsă între două regimuri, în principiu inamice, ci a dus şi la o apropiere personală între Kerry şi Zarif.

Pentru demararea '„dezgheţului'', preşedintele Obama a avut în septembrie 2013 o convorbire telefonică istorică cu omologul săi iranian, Hassan Rohani. El i-a scris apoi în octombrie ghidului suprem al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt de spus în dosarele strategice al ţării.

Salutând joi ''înţelegerea istorică'', Obama a întins din nou o mână poporului iranian: ''Vreau să reafirm ceea ce am spus de la începutul preşedinţiei mele. Vrem să ne angajăm împreună cu voi pe baza respectului şi a intereselor reciproce''.

Fără îndoială, Administraţia Obama ''a făcut din obţinerea unui acord cu Iranul piesa de bază a strategiei sale în Orientul Mijlociu'', relevă Suzanne Maloney, de la Brookings Institution. Cu toate acestea, ''tentativa lui Obama nu s-a bazat pe iluzia unei noi alianţe, a unei mari apropieri de Republica Islamică'', scrie Maloney pe blogul său.

Washingtonul şi Teheranul şi-au rupt relaţiile diplomatice în aprilie 1980, în contextul Revoluţiei islamice şi al luării de ostatici de la Ambasada SUA, care a durat 444 de zile, din noiembrie 1979 până în ianuarie 1981.

Istoria relaţiilor americano-iraniene a fost una frământată de la lovitura de stat, orchestrată de CIA, care l-a înlăturat de la putere pe premierul Mohamed Mossadegh pe 18 august 1953 şi care a permis revenirea pe Tron a şahului Mohammad Reza Pahlavi. Suveranul a devenit aliat al Washingtonului, fiind înlăturat de pe Tron de Revoluţia din 1979.

Iranul figurează din 1984 - alături de Cuba, Sudan şi Siria - pe ''lista neagră'' a SUA cu ţările care susţin terorismul, din cauza sprijinului acordat de Teheran Hezbollahului şiit libanez şi grupărilor palestiniene din Fâşia Gaza.

Neîncrederea rămâne atât de profundă, încât ayatollahul Khamenei a denunţat în urmă cu trei săptămâni ''făţărnicia'' americanilor, ca ripostă la unii aleşi ai Congresului care s-au opus unui acord cu Teheranul.