Generalul Martin Dempsey este favorabil ca Statele Unite să furnizeze arme Ucrainei în cadrul NATO, potrivit unor declaraţii făcute la Washington, ieri.
„Cred că ar trebui să analizăm furnizarea de arme Ucrainei, iar acest lucru ar trebui să se facă în cadrul NATO", a declarat Martin Dempsey, şeful Statului Major Interarme al SUA, în faţa comisiei forţelor armate din Senat.
Acest lucru ar trebui făcut în cadrul NATO, pentru că „scopul final al lui Putin este fracturarea NATO", a subliniat el, potrivit AFP; citată de Agerpres.
Pentru moment, Statele Unite au furnizat Ucrainei echipament militar „non-letal", cum ar fi ochelari de vedere nocturnă sau radare antimortieră.
Decizia de a furniza arme aparţine Casei Albe, aminteşte AFP.
În NATO, Franţa şi Germania în special s-au opus vânzării de arme Ucrainei, pentru a nu provoca escaladarea conflictului.
Barack Obama, François Hollande, Angela Merkel, David Cameron, Matteo Renzi şi Donald Tusk au ţinut, ieri, o videoconferinţă asupra Ucrainei, la sfârşitul căreia au cerut „întărirea mijloacelor" Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a asigura monitorizarea acordurilor de la Minsk asupra încetării focului