Prestigioasa publicaţie americană The Wall Street Journal scrie, în ediţia de miercuri, că la Casa Albă se analizează posibilitatea unei schimbări a regimului de la Phenian sau a unei intervenţii militare pentru a opri ameninţarea nucleară.
Preşedintele Donald Trump a luat măsuri pentru a-şi asigura aliaţii din regiune, îngrijoraţi de evoluţiile din Coreea de Nord, că nu va abandona acordurile care susţin de decenii politica americană în Asia.
În urma promisiunii lui Trump de a opri Phenianul să mai testeze vreodată vreo rachetă balistică şi în baza acestei revizuiri a strategiei, care datează de două săptîmâni, unii analişti se aşteaptă la o schimbare în politica americană. Această revizuire are loc în contextul unor evenimente care au tensionat recent stabilitatea în regiunea. Coreea de Nord a lansat luna trecută o rachetă balistică în Marea Japoniei, iar fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un a fost asasinat în Malaysia.
Oficiali chinezi şi nord-coreeni poartă negocieri la Beijing, în cadrul primei reuniuni la nivel înalt cunoscute din ultimul an, în contextul în care Beijingul şi-a redus recent importurile de cărbune din Coreea de Nord. Oficiali americani au subliniat asupra eventualei dimensiuni militare a acestei strategii emergente, în cadrul unor discuţii cu aliaţi, potrivit unor persoane la curent cu aceste discuţii citate de ziar.
În cursul întâlnirii de două zile a premierului japonez Shinzo Abe cu Trump, în februarie, oficiali americani au declarat în mai multe rânduri că toate opţiunile sunt avute în vedere în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei din Coreea de Nord, potrivit unei surse la curent cu aceste discuţii. Japonia a fost informată că aceste opţiuni includ posibilitatea unui atac militar american împotriva Coreei de Nord în cazul în care Phenianul se pregăteşte să testeze o rachetă de tip ICBM, a declarat această sursă. Partea japoneză a catalogat acest scenariu ca ”îngrijorător” potrivit sursei citate de WSJ.
Tot miercuri, Coreea de Nord a anunţat că va continua să îşi dezvolte capacităţile nucleare dacă SUA şi Coreea de Sud nu renunţă la ceea ce ea consideră a fi politica ostilă de răsturnare a regimului comunist de la Phenian, transmite agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.
Phenianul susţine că propriile capacităţi nucleare sunt baza sistemului de autoapărare şi critică Washingtonul şi Seulul pentru că au spus că ultimul său test cu rachetă a fost o provocare.
Toţi “paşii militari” făcuţi de Coreea de Nord reprezintă "exercitarea dreptului legitim la autoapărare" pentru a contracara "ameninţările şi şantajul" Statelor Unite şi "forţelor sale aservite", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Pacea în Asia-Pacific din Coreea de Nord, potrivit Yonhap.
Declaraţia survine în contextul în care Coreea de Sud şi Statele Unite au lansat miercuri exerciţiile lor militare comune anuale, în timp ce liderul nord-coreean Kim Jong-un le-a cerut forţelor sale să se pregătească pentru 'lovitură fără milă' împotriva inamicului.
Aceste exerciţii amplifică mereu tensiunile din Peninsula Coreeană. În acest an, ele survin la puţin timp după un tir cu rachetă balistică nord-coreean şi asasinarea prin otrăvire cu un agent neurotoxic a fratelui vitreg al lui Kim Jong-un în Malaezia.