Secretarul american al apărării, Lloyd Austin a avut o discuție telefonică cu omologul său israelian Yoav Gallant, la scurt timp după ce forţele de apărare israeliene (IDF) au confirmat lansarea, în cursul nopţii, de "raiduri terestre limitate" în sudul Libanului. Austin a transmis un avertisment Teheranulului că vor fi „consecințe grave” dacă va iniția un atac direct asupra Israelului. „SUA sprijină dreptul Israelului de a se apăra”, a spus Austin, citat de The Guardian.
SUA: „Israel are dreptul de a se apăra”
Într-o convorbire telefonică purtată luni seara cu omologul său israelian Yoav Gallant, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a declarat de acord asupra "necesităţii destructurării infrastructurii de atac" a grupării şiite Hezbollah din zona de frontieră.
Scopul ar fi de prevenire a unui atac similar celui de la 7 octombrie 2023, când gruparea islamistă palestiniană a pătruns în sudul Israelului într-un atac fără precedent, potrivit EFE şi AFP, citate de Agerpres.
În cadrul acestei discuţii telefonice, Lloyd Austin a avertizat Teheranul împotriva unui eventual "atac militar direct împotriva Israelului", subliniind "gravele consecinţe" pe care le-ar avea aceasta pentru Iran.
Cu acest prilej, Austin a reafirmat „necesitatea unei soluţii diplomatice pentru a asigura ca civilii să poată reveni în siguranţă la casele lor de ambele părţi ale frontierei", a precizat Pentagonul într-un comunicat pe reţeaua socială X.
SUA vor desfăşura „câteva mii de trupe suplimentare"
Lloyd Austin a mai transmis că SUA „bine poziţionate pentru a-şi apăra personalul, partenerii şi aliaţii împotriva ameninţărilor şi organizaţiilor teroriste susţinute de Iran".
Statele Unite vor desfăşura „Câteva mii de trupe suplimentare" vor fi desfășurate în Orientul Mijlociu pentru a consolida securitatea şi a apăra Israelul „în cazul în care va fi nevoie", a anunțat și purtătoarea de cuvânt adjunctă a Pentagonului, Sabrina Singh.
Gruparea Hezbollah, vânată de Israel
În noaptea de luni spre marţi, armata israeliană a lansat „raiduri terestre limitate" în localităţile din sudul Libanului, afirmând că ţinteşte poziţii ale grupării islamiste Hezbollah, în pofida apelurilor internaţionale la o detensionare.
Nu există deocamdată informaţii despre numărul posibilelor victime după aceaste raiduri, dar Ministerul Sănătăţii libanez a anunțat cel puţin 95 de morţi şi 172 de răniţi în ţară, conform EFE.