SUA propun anularea Olimpiadei de la Soci

Membrii Camerei Reprezentanţilor au prezentat Congresului american o rezoluţie prin care cer Comitetului Olimpic Internaţional să renunţe la organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014 în Rusia, ca răspuns al intervenţiei armate a Moscovei în Georgia, informează AFP.

Jocurile Olimpice de Iarnă urmează să aibă loc în oraşul rus Soci, situat pe malul Mării Negre, în apropiere de regiunea separatistă Abhazia.

Măsura simbolică, numită "Fără Jocuri Olimpice în Rusia", se bazează pe ideea că intervenţia militară rusă din Georgia face Moscova "inacceptabilă ca gazdă a Jocurilor de Iarnă din 2014".

Rezoluţia relevă faptul că Soci "se află la numai 32 de kilometri de zona de conflict, ceea ce face ca acest loc să fie inacceptabil pentru Jocurile Olimpice, din punct de vedere practic" şi că CIO (Comitetul Olimpic Internaţional) nu ar fi ales această localitate dacă ar fi ştiut ce urma să se întâmple în regiune.

Dacă Moscova nu respectă acordul încheiat în 8 septembrie între liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy privind retragerea trupelor, vor exista consecinţe, "ca această rezoluţie", a explicat democrata Allyson Schwartz, care susţine proiectul propus de republicanul Bill Shuster.

La mijlocul lunii august, congresmenii americani au mai prezentat Congresului un proiect de rezoluţie care cere CIO să priveze Rusia de dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice de la Soci.

La rândul său, şeful diplomaţiei cehe Karl Schwarzenberg s-a declarat favorabil, în 30 august, boicotării Jocurilor de Iarnă din 2014.

În replică la aceste cereri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a calificat în 3 august drept "stupidă" o eventuală anulare a evenimentului de la Soci. "Politizarea sportului este stupidă şi nefastă", a declarat el.