SUA. Președinții care au folosit armata pentru restabilirea ordinii

În urma revoltelor care au avut loc după moartea lui George Floyd, Garda Națională a intervenit pentru a stopa violențele in Minneapolis. Donald Trump a invocat la rândul lui trimiterea armatei federale pentru a pune capăt protestelor care deja s-au transformat în vandalism.

Potrivit unui nou sondaj realizat de Morning Consult, marea majoritate a americanilor (71%), inclusiv majoritatea Democraților, sprijină folosirea Gărzii Naționale împotriva protestelor și violențelor din Statele Unite. Un procent de 42% a declarant că sprijină cu „tărie” această intervenție.

Într-o postare pe Twitter, Donald Trump a scris: „Garda Națională a ajuns la fața locului. Se află în Minneapolis și este complet pregătită. George Floyd nu va fi murit în zadar. Respectați-i memoria!!!”

Duminică, procurorul general William Barr a declarat: „Este responsabilitatea oficialilor de stat și locali să asigure că resursele adecvate de aplicare a legii, inclusiv Garda Națională, sunt dislocate pe străzi, acolo unde este necesar, pentru a restabili legea și ordinea.

Acțiunile federale de aplicare a legii vor fi îndreptate spre reținerea și acuzarea agitatorilor violenți radicali care au deturnat un protest pașnic și sunt angajați în încălcări ale legii federale”.

Întrucât militarii trebuie să lupte împotriva conflictelor internaționale și trebuie să fie implicați în aplicarea legilor naționale, utilizarea trupelor federale a fost rară.

Cu toate acestea, acest lucru s-a întâmplat sub mai mulți președinți, nu doar în administrația Abraham Lincoln, care a trebuit să folosească armata pentru a opri o rebeliune de amploare, se arată într-un articol The Daily Signal, preluat de tribuna.us.

Ambii președinți George H.W și George W. Bush, invocând Legea Insurecției din 1807, au trimis trupele federale să răspundă la situații de urgență. Președintele Dwight D. Eisenhower a folosit actul pentru ca trupele federale să aplice legile federale privind drepturile civile.

Anterior, președinții Herbert Hoover și Woodrow Wilson au folosit trupele federale pentru a răspunde la situații de urgență. În conformitate cu Legea Insurecției din 1807, Congresul a delegat autoritatea președintelui de a chema militarii în timpul unei insurecții sau a unei perturbări civile.

Potrivit unei dispoziții a legii, un președinte poate folosi armata pentru a suprima o insurecție la cererea unui guvern de stat pentru a proteja statele împotriva „violenței domestice”.

După adoptarea celui de-al 14-lea Amendament, a fost adăugată o altă dispoziție la Legea Insurecției care permite președintelui să folosească armata fără acordul unui guvern de stat pentru a suprima orice „insurecție, violență domestică, conspirație”.

Acest lucru se poate întâmpla doar în cazul în care statul nu reușește să aplice legea pentru a-și proteja cetățenii și atunci când „comportamentul infracțional împiedică aplicarea legilor Statelor Unite sau împiedică desfășurarea actului de justiție”.

Această secțiune a fost adoptată pentru a implementa cel de-al 14-lea Amendament, care a oferit cetățenie și alte drepturi legale afro-americanilor și nu impune o solicitare sau chiar permisiunea guvernatorului statului afectat. După 11 septembrie 2001, Președintele George H.W. Bush a folosit Legea Insurecției pentru a desfășura soldați înarmați în aeroporturile americane.

Tatăl său, președintele George H.W. Bush, a folosit Legea Insurecției pentru a trimite trupe federale la Los Angeles în 1992, pentru a restabili ordinea în oraș după revoltele izbucnite de decizia unui juriu de a achita un polițist care a fost filmat în timp ce bătea un afro-american.

Același Bush sr. a trimis trupele federale la St. Croix din Insulele Virgine ale SUA, la solicitarea guvernatorului teritorial, în 1989, pentru a restabili ordinea perturbată de tulburările de după uraganul Hugo.

Printre cele mai dramatice evenimente au fost în 1957, când guvernatorul democrat din Arkansas, Orval Faubus, a încercat să-l înfrunte pe președintele republican Dwight Eisenhower pe tema desegregării școlilor. În 1957, consiliul școlar din Little Rock, Arkansas, a votat pentru a se conforma hotărârii Curții Supreme emisă în 1954 pentru a desegrega școlile.

Nouă liceeni afro-americani au încercat să se înscrie la liceul de albi din Little Rock. Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, guvernatorul democrat Faubus a anunțat că va trimite Garda Națională pentru a împiedica elevii afro-americani să intre.

Inițial, Eisenhower a încercat să aplaneze în mod pașnic situația și a făcut ceea ce credea că este o înțelegere cu Faubus – Garda Națională va rămâne la școală pentru a menține ordinea în timp ce îi ține în siguranță pe elevii de culoare.

În schimb, Faubus a retras trupele Gărzii Naționale și a instalat poliția de stat pentru a-i împiedica pe elevii de culoare să vină la școală. La final de septembrie, în jur de 1000 de persoane albe au venit în afara școlii, unde a avut loc o revoltă.

Astfel că Eisenhower a emis Ordinul Executiv 10730 care a menționat în mod specific Legea Insurecției care permite trupelor federale să ia măsuri la fața locului.

Eisenhower a federalizat Garda Națională din Arkansas, după care a trimis a 101-a Divizie Aeriană în Little Rock pentru a stopa revoltele. Alte cazuri din secolul 20 includ președinți notabili. În 1946, președintele democrat Harry Truman a trimis trupele federale pentru a acționa împotriva grevelor lucrătorilor feroviari.

În 1932, un președinte republican deja nepopular, Herbert Hoover, a trimis trupele americane să disperseze un grup de 20.000 de veterani ai Primului Război Mondial din Washington Mall.

Unii dintre veterani au avut confruntări fizice cu cu poliția. Prin urmare, Hoover a apelat la armată, care a adus și  tancuri. Generalul Douglas MacArthur a îndreptat soldații înarmați împotriva veteranilor neînarmați, o imagine proastă pentru guvern.

Militarii i-au atacat pe veterani cu gaze lacrimogene și cel puțin o persoană și-a pierdut viața în ciocniri iar 60 au fost rănite. În 1919, președintele democrat Woodrow Wilson a ordonat trupelor federale să oprească revoltele din 20 de orașe din Statele Unite.

Prima dintre revolte a apărut la Chicago, eruptă în parte din tensiunile sociale de după război și de concurența pe locurile de muncă.