SUA, noi investigații legate de OZN-uri. Mărturia cutremurătoare a unui soldat american

OZN. Sursa foto: Pixabay

Statele Unite fac noi investigații în legătură cu OZN-urile. În această săptămână au fost audiați mai mulți martori, care susțin că au văzut obiecte neidentificate pe cer.

Fenomenul OZN stârnește controverse peste Ocean

Audierile au avut loc la nivelul subcomisiilor Camerei Reprezentanților. Astfel, cei din Congres vor analiza cazurile privind apariția unor OZN-uri, care au încă spațiul aerian al țării. De asemenea, verificările vizează și și speculațiile conform cărora armata americană ar studia deja obiectele neidentificate.

OZN. Sursa foto: Pixabay

Prima rundă de audieri a avut loc anul trecut, iar cele recente reprezintă o completare în anchetă. Conform presei de peste Ocean, acestea s-au întins pe durata a două ore.

Ipoteza unui militar american

Unfost militar de rang înalt a lansat o ipoteză șocantă legată de acest fenomen. Acesta susține că un mail UAP i-ar fi dispărut din cont în mod suspect.

Contraamiralul în retragere Timothy Gallaudet, fost meteorolog șef al Marinei SUA, și-a susținut ideea în fața celor din Congres. El a precizat că e-mailul a fost primit în 2015, în timpul unui exercițiu de antrenament. Acesta se desfășura care în largul Coastei de Est.

În mesaj existau date legate de „multiple întâlniri care aproape au dus la coliziuni în aer”. Mai mult, fostul militar susține că acesta avea atașată o înregistrare video cu un UAP. Conform acestuia, imaginile ar fi fost surprinse de un avion F/A-18 al Marinei.

Termenul UAP sau Unidentified Anomalous Phenomena se referă la evenimentele denumite OZN-uri.

Informația ar fi dispărut din calculatorul fostului militar

Conform fostului militar, mesajul a dispărut în mod suspect chiar a doua zi. Mai mult, el a vorbit și despre o „campanie de dezinformare” la nivelul Pentagonului. De asemenea, el a subliniat că guvernul ar avea interesul să ascundă informațiile legate de acest fenomen, arată USA Today.

În plus, Gallaudet a adus în prim plan și imaginile cu un UAP, care au fost surprinse din satelit în 2017. Acestea nu au ajuns încă pe masa membrilor Congresului.