SUA: Marş în memoria lui Chauncey Hardy. Rudele baschetbalistului vor să se facă dreptate

Familia şi prietenii baschetbalistului american Chauncey Hardy, ucis, săptămâna trecută, în urma unui conflict, într-un club din Giurgiu, s-au adunat ieri în centrul oraşului Connecticut, pentru a deplânge moartea tragică a tânărului. Participanţii la marşul dedicat memoriei sportivului au cerut autorităţilor române să facă dreptate şi să îi pedepsească pe vinovaţi.

Peste 100 de oameni, membri ai familiei sau apropiaţi, au participat în cursul serii la marşul în memoria lui Chauncey Hardy, aprinzând lumânări, trecând prin dreptul casei în care sportivul a locuit până la venirea sa în România, relatează "TheMiddletownPress".

Versiunile diferite ale tragediei în urma căreia şi-a pierdut viaţa tânărul american şi modul în care au gestionat această problemă autorităţile medicale şi din poliţie au nemulţumit familia Hardy atât de mult încât rudele sale au decis să organizeze un "marş al conştiinţei". "Ne-am adunat în această seară nu doar pentru a evoca amintirea vieţii lui Chauncey", a spus un apropiat al sportivului.  "Vrem, de asemenea, să transmitem un mesaj clar persoanei sau persoanelor responsabile pentru acest act de violenţă oribil şi inuman împotriva fiului, fratelui şi prietenului nostru: vom merge până la capăt pentru a ne asigura că veţi plăti pentru ce aţi făcut", a mai spus ruda  lui Chauncey Hardy.

"Vrem să ştim adevărul. Trebuie ca justiţia să prevaleze. De aceea, facem apel la comunitatea românească, la oficialităţile politice, personalul medical şi poliţie sau toţi cei care au infromaţii despre acest caz", a declarat un apropiat al sportivului, la finalul marşului. Baschetbalistul Chauncey Hardy a murit duminica trecută, la spitalul Bagdasar din Bucureşti, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică fusese bătut, într-un bar din Giurgiu, de un tânăr care are legături cu cel mai puternic clan local de infractori. Trupul neînsufleţit al baschetbalistului american  a fost trimis miercurea trecută în SUA.

<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" id="cs_player" width="425" height="330"><param name="movie" value="http://eplayer.clipsyndicate.com/cs_api/get_swf/3/&pl_id=21394&wpid=10006&page_count=12&windows=1&show_title=0&va_id=2936800&auto_start=0&auto_next=0" /><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://eplayer.clipsyndicate.com/cs_api/get_swf/3/&pl_id=21394&wpid=10006&page_count=12&windows=1&show_title=0&va_id=2936800&auto_start=0&auto_next=0" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="330"></embed></object>