Actualul director al CIA, Leon Panetta, va deveni secretar al apărării şi va fi înlocuit în fruntea agenţiei de informații de generalul David Petraeus, în prezent comandantul operaţiunilor militare din Afganistan, au anunţat canalele de televiziune NBC şi ABC, preluate de agenţiile internaţionale de presă, notează Agerpres.
Preşedintele american Barack Obama îl va nominaliza totodată pe diplomatul Ryan Crocker ambasador în Afganistan, post ocupat în prezent de Karl Eikenberry, potrivit NBC. Crocker a mai fost ambasador între altele în Irak.
Generalul Petraeus urmează să fie înlocuit în Afganistan de generalul John Allen, actualmente comandant adjunct al Centcom, comandamentul central al armatei SUA. Toate aceste schimbări vor avea nevoie şi de confirmarea Senatului SUA.
O posibilă 'remaniere' la vârful securităţii naţionale a SUA face obiectul unor intense speculaţii în ultimele săptămâni. Aceste speculaţii survin în contextul în care actualul ministru al apărării, Robert Gates - care a fost, la rându-i, director al CIA - intenţionează să se retragă din funcţie în cursul acestui an.