Iranul dorește crearea unei alianțe regionale împotriva Israelului și a Statelor Unite

Un consilier militar al liderului suprem al Iranului a îndemnat la formarea unei alianțe regionale împotriva coaliției americane din care fac parte Arabia Saudită și Statul Israel, conform unui articol din ziarul iranian Financial Tribune, publicat miercuri.

"Iranul ar trebui să acționeze cu înțelepciune, prin formarea unei coaliții regionale din care ar putea face parte Rusia și Siria, precum și Pakistanul și Irakul, pentru a se opune coaliției conduse de SUA", a declarat marți Generalul Maior Yahya Rahim Safavi. Anii de luptă împotriva grupărilor teroriste susținute de SUA și de unii dintre aliații săi regionali au fost foarte costisitori pentru Siria și Irak, a declarat domnul Safavi. "Așa au vrut Statele Unite, Saudiții și Israelul", a adăugat acesta. În ceea ce privește anunțul SUA din 14 ianuarie, potrivit căruia există o conlucrare cu aliații militari sirieni, în special cu Forțele Democrate Siriene majoritar kurde, pentru crearea unei forțe care să acționeze de-a lungul granițelor cu Turcia și Irak, precum și în interiorul Siriei, acesta a declarat că decizia vizează consolidarea intereselor regionale ale SUA, care se bazează pe existența unui conflict continuu. "Decizia Statelor Unite de a crea o armată de 30.000 de oameni are rolul de a-i ajuta pe kurzi să-și înființeze propriile regiuni autonome în sudul Turciei și în partea de vest a Irakului", a declarat același comandant militar. "Strategia principală a SUA în acest an este de a menține și chiar de a extinde zonele de conflict din regiune pentru deservirea propriilor interesele politice, economice și militare", a menționat acesta. Anunțul SUA survine la doar câteva zile după ce Turcia a început o incursiune în provincia Arfin din nordul Siriei, în această sâmbătă, pentru a elimina forțele kurde din zonă, considerate teroriste de către autoritățile de la Ankara.