Când Regatul Unit a retrocedat Hong Kongul Chinei, s-a convenit că, timp de 50 de ani, fosta colonie britanică va avea o anumită autonomie față de Beijing, precum și garanții privind libertatea de exprimare și justiția independentă, sub principiul „o singură țară, două sisteme”.
Cu toate acestea, dorind să aplice o lege așa-numită de „securitate națională” în Hong Kong, guvernul chinez a luat decizia de a rupe promisiunile făcute în urmă cu 23 de ani.
De unde și reacția Marii Britanii. „Mai este încă timp pentru China să se gândească, să reflecteze, să se îndepărteze de prăpastie şi să respecte autonomia Hong Kongului şi propriile sale obligaţii, precum şi obligaţiile sale international”, a declarat șeful diplomației britanice, Dominic Raab.
În același timp, chiriașul din 10 Downing Street, Boris Johnson, a declarat că va oferi pașapoarte și acces la cetățenia britanică pentru milioane de rezidenți din Hong Kong care ar solicita acest lucru.
„Dacă China își impune legea sa de securitate națională, guvernul britanic își va modifica legile privind imigrația și va permite oricărui titular al acestor pașapoarte care locuiește în Hong Kong să vină în Regatul Unit pentru o perioadă reînnoibilă de 12 luni și să obțină alte drepturi, inclusiv dreptul la muncă, ceea ce i-ar deschide calea către obținerea cetățeniei.le-ar pune pe calea cetățeniei. Marea Britanie nu va avea de ales decât să-și păstreze legăturile profunde de istorie și prietenie cu oamenii din Hong Kong ”, a spus Johnson.
Aceste declarații au făcut ca autoritățile chineze să sară ca arse.
„Sfătuim partea britanică (...) să înceteze imediat orice ingerință în afacerile din Hong Kong și în afacerile interne ale Chinei”, a spus Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez pentru Afaceri Externe. În caz contrar, a continuat el, partea britanică „nu va face altceva decât să-și tragă un glonț în picior”.
Zhao a insistat: „Sfătuim partea britanică (...) să-și abandoneze mentalitatea de Război Rece, mentalitatea ei colonială, să recunoască și să respecte faptul că Hong Kong a fost retrocedat”.
Un alt dosar amenință să toarne gaz peste foc. În ianuarie, în ciuda avertismentelor din partea NATO și a Statelor Unite, guvernul britanic a autorizat operatorul chinez Huawei să participe la înființarea rețelelor de telecomunicații 5G în Marea Britanie.
Cu siguranță, cu restricții, având în vedere suspiciunea din jurul grupului din Shenzhen, acuzat de coluziune cu guvernul chinez și serviciile de informații chineze.
Calificat drept „furnizor cu risc”, Huawei va fi exclus din „nucleele rețelei” și din zonele sensibile pentru securitatea națională britanică (baze militare, stații de ascultare etc.)
Cu toate acestea, aceste restricții au fost considerate insuficiente de mai mulți oficiali americani.
În luna mai, presa britanică a raportat o „revizuire” efectuată peste Atlantic pentru a evalua consecințele deciziei domnului Johnson de a accepta gigantul telecom chinez asupra prezenței militare a SUA în Marea Britanie, în special în domeniul informațiilor.
S-a pus în discuție și desfășurarea avioanelor americane F-35 pe teritoriul britanic. În mod clar, Huawei a riscă să aducă o lovitură „relației speciale” dintre Londra și Washington.
Dacă unii au crezut că americanii au rostit vorbe goale, s-au înșelat.
Apropiat al președintelui Donald Trump și senator de Arkanasas, Tom Cotton nu s-a încurcat cu jumătăți de măsură. El a fluturat clar amenințarea retragerii unei părți a forțelor americane din Marea Britanie, în cazul în care Londra va persista să autorizeze compania Huawei să participe la desfășurarea 5G pe teritoriul britanic.
„Liderii americani realizează că trupele noastre vor fi confruntate cu un risc de securitate operational în Marea Britanie, pe care nu l-ar avea în Pacific”, a declarat Tom Cotton în fața Comitetului de apărare din Camera Comunelor .
Astfel, a continuat el, desfășurarea aeronavelor F-35 în Regatul Unit „ar putea fi compromisă”.
Și, a avertizat el, „ar fi o greșeală pentru parlamentarii britanici să ia această potențială redistribuire a forțelor americane drept un bluff sau un simplu efort de comunicare”.
Potrivit lui Tom Cotton, experții americani consideră că Huawei „ar putea ajuta China” să obțină informații despre cum luptă piloții de F-35, precum și date personale despre acești piloți.
Această perspectivă de retragere americană l-a determinat pe Boris Johnson să facă altă mutare. Potrivit cotidianului The Times, Londra încearcă să stabilească o alianță a zece țări „democratice” (țările G7, Australia, India și Coreea de Sud) pentru a găsi soluții alternative la tehnologia dezvoltată de Huawei pentru 5G.
Cu toate acestea, aceste tehnologii există deja, cu europenii Nokia și Ericsson. Dar nu la același preț.
„Avem nevoie de noi intrați pe piață. Acesta este motivul pentru care a trebuit să acceptăm Huawei la acea vreme”, a declarat pentru The Times o sursă guvernamentală britanică.
Mai mult, se spune că Boris Johnson intenționează să „scoată Huawei” din rețeaua britanică până în 2023, scrie Zone Militaire.
Potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de AFP, „Londra studiază în prezent consecințele în materie de securitate a noilor sancțiuni impuse de Washington, care urmăresc să împiedice capacitatea operatorului chinez de a dezvolta semiconductori în străinătate folosind tehnologia americană”.
Între timp, evoluția poziției britanice în ceea ce privește Huawei nu va îmbunătăți relațiile dintre Londra și Beijing, apreciază observatorii.
În condițiile în care Marea Britanie este în căutare de parteneriate comerciale după ieșirea sa din Uniunea Europeană.
foto: Opex 360