Statele Unite au dat de înțeles că gazoductul Nord Stream 2 cu Rusia și Acordul General de Investiții (CAI) cu China prejudiciază Europa și relațiile transatlantice.
Statele Unite au dat de înțeles că gazoductul Nord Stream 2 cu Rusia și Acordul General de Investiții (CAI) cu China prejudiciază Europa și relațiile transatlantice.
“Conducta divide Europa, primejduind Ucraina și Europa Centrală în fața manipulărilor și a influenței Rusiei”, a declarat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la o conferință de presă desfășurată, miercuri (24 martie), la sediul NATO din Bruxelles.
“Vom continua să urmărim activitatea destinată finalizării și autorizării conductei și, dacă acest lucru se va întâmpla, vom examina aplicarea unor sancțiuni“, a adăugat el.
Prima deplasare simbolică în Europa a lui Blinken de la instalarea sa în funcție era menită să aducă relațiile cu noua administrație SUA într-o postură amicală.
Conducta Rusiei cu Germania este aproape finalizată, iar Berlinul încearcă să convingă Washingtonul să permită finalizarea proiectului.
Dar, în culisele reuniunii NATO de marți, în pofida redresării relațiilor dintre SUA și UE, Blinken i-a declarat ministrului german de externe, Heiko Maas, că ‘nu există niciun fel de ambiguitate’ în privința poziției SUA. “Nord Stream 2 e o idee proastă, iar eu i-am spus direct asta ministrului de externe Heiko Maas, subliniind totodată clar că firmele angajate în construirea conductei riscă sancțiuni din partea SUA“, a spus Blinken.
El a desemnat Rusia și China drept cele mai mari amenințări la adresa NATO. În Oceanul Pacific, “ambițiile militare ale Chinei cresc cu fiecare an”, a avertizat el.
Rusia și-a consolidat forțele spre Nord Îndepărtat, în Marea Baltică și în Marea Mediterană, a provocat un război în Ucraina și a omorât oameni folosind arme chimice, a mai adăugat el. Iar ambele țări “se folosesc de accesul la resurse importante, la piețe și la tehnologii ca să exercite presiuni asupra aliaților noștri și ca să ne dezbine“, a mai spus Blinken.
El nu a pomenit și numele acordului CAI, dar a cerut Parlamentului European să “se arate ferm” în fața “agresiunilor” Chinei înainte de a vota ratificarea acordului, programată în cursul acestui an.
El a făcut aceste declarații după ce China a impus sancțiuni unor europarlamentari ca urmare a sancțiunilor impuse de Occident unor oficiali chinezi care încalcă drepturile omului.
“Sancțiunile aplicate în replică Parlamentului European... ne motivează și mai mult să fim fermi și să rămânem uniți, altfel riscând să le arătăm că agresiunea lor are efect“, a subliniat Blinken.
Miercuri, Blinken și șeful afacerilor externe ale UE, Josep Borrell, au relansat “dialogul bilateral” pe tema Chinei, discutând “o gamă întreagă de probleme legate de pericole, dar și de oportunități”. “În privința Chinei, Statele Unite nu îi vor sili pe aliați să aleagă între noi și ei “, a subliniat Blinken, dar el s-a gândit că statele din UE ar putea conlucra cu China doar în anumite domenii, respectiv, doar pe tema “schimbării climei și a securității în materie de sănătate”.
Turbulențe
Vizita lui Blinken survine pe fondul unor vremuri tulburi pentru relațiile UE cu Rusia și China.
Relațiile cu Rusia se află pe muchie de cuțit în urma otrăvirii și încarcerării liderului opoziției, Alexei Navalnîi, care, tot miercuri, a avertizat că, în timpul detenției, starea sănătății sale s-a deteriorat.
Disputele cu China au izbucnit din cauza persecuțiilor la care este supusă minoritatea uigură din provincia Xinjiang.
Guvernul german se agață de proiectul Nord Stream 2 în pofida crescândei opoziții a politicienilor din țară. Dar, la Washington, Blinken este supus unor presiuni vizând torpilarea proiectului, chiar dacă el ar fi dorit ca, la Bruxelles, să se arate prietenos.
Marți, într-o scrisoare adresată lui Blinken, doi importanți senatori democrați, Bob Menendez și Jeanne Shaheen, au afirmat că “această conductă trebuie oprită, iar conducerii dvs. i se cere să se orienteze spre acest scop”. “Sancțiunile cu privire la Nord Stream 2 trebuie grăbite pentru a răspunde urgenței acestui obiectiv“, au adăugat ei.
În prezent, un vas rusesc cufundă ultimii kilometri de conductă în Marea Baltică. Dar, ca să poată funcționa, Nord Stream 2 are nevoie și de alte companii furnizoare de servicii, iar sancțiunile SUA au silit deja o companie norvegiană de expertiză, DNV GL, și societățile de asigurări Zurich Insurance și Munchen Re, dar și alte 16 firme, să se retragă.
În același timp, marți, ministrul chinez al sănătății, Huang Runqiu, a purtat convorbiri pe tema schimbării climei cu oficiali UE, inclusiv cu vicepreședintele Comisiei Europene, Hans Timmermans, cu unele state membre ale UE și cu SUA, ca și când această criză diplomatică nici nu ar fi existat.
Un semnal?
Dar, dacă Beijingul ar dori o detensionare a situației, atunci retragerea sancțiunilor impuse unor europarlamentari și familiilor acestora, trecute și ele pe lista neagră, ar fi un semnal pentru CAI (acordul de investiții UE–China, n. red.)
“Ceea ce sper este ca diplomația să găsească o cale prin care să detensioneze situația... Trebuie consolidată o oarecare încredere or, deocamdată, între cele două părți nu există așa ceva”, a declarat miercuri, în Financial Times, Iuliu Winkler, un europarlamentar român din partea Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup din Parlamentul European.
“Trebuie să existe o soluție în privința sancțiunilor înainte ca noi să revenim la discuțiile obișnuite pe această temă “, a spus și Bernd Lange, un europarlamentar german din partea grupului social-democrat (SD), cel de-al doilea mare grup din parlament.
Chiar și vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, un politician care sprijină mediul de afaceri, a calificat sancțiunile Chinei drept “inacceptabile“. Miercuri, în fața jurnaliștilor din Bruxelles, el a spus că “perspectivele de ratificare a CAI vor depinde de evoluția situației“.
Traducere: Rador