SUA contactează marile companii de gaze în caz de conflict între Rusia și Ucraina

Sursa: Arhiva EVZ

Statele Unite au avut contacte cu câteva companii energetice internaționale pentru a întocmi planuri de urgență privind furnizarea de gaze naturale către Europa, în cazul în care un conflict între Rusia și Ucraina ar crea dificultăți și probleme pentru aprovizionarea Rusiei, anunţă Reuters pe site-ul său.

Companiile ar fi răspuns că livrările globale sunt limitate și că există puțin gaz disponibil pentru a înlocui volumele mari ale Rusiei. Coincidențele nu sunt dovezi, dar adevărul este că, imediat după încetarea negocierilor dintre Rusia și Occident, Ucraina a fost lovită de un atac cibernetic masiv și au fost vizate mai multe site-uri guvernamentale.

„Temeţi-vă și așteptaţi-vă la ce e mai rău”, avertizează un mesaj scris în rusă, ucraineană și poloneză şi publicat pe pagina principală a portalurilor piratate, inclusiv cel al Ministerului de Externe.

Episodul adaugă şi mai multă tensiune unei situații deja exasperate, iar SUA anunţă că dețin informații despre o iminentă operațiune clandestină a Rusiei pe teritoriul ucrainean, cu scopul de a crea pretextul unei acțiuni militare.

Rusia a ieșit la atac

„Steagul fals” - un termen tehnic foarte iubit de teoreticienii conspirației şi conceput de Kremlin ar prevede utilizarea unui comando de forțe speciale, deja desfășurat în țară, antrenat în utilizarea explozibililor, pentru a comite acte de sabotaj împotriva aceleași forțe sprijinite de Rusia în Donbass. „Armata rusă intenționează să dea startul acestor activități cu câteva săptămâni înainte de invazia militară, care ar putea începe între mijlocul lunii ianuarie și jumătatea lunii februarie”, a declarat un oficial american pentru CNN. „Am văzut deja acest scenariu în 2014, cu Crimeea”.

Sursă: Arhivă EVZ

În același timp, rușii ar fi lansat o campanie intensă de dezinformare digitală pentru a pregăti opinia publică, ucraineană sau nu, de necesitatea unei astfel de intervenții pentru a evita presupusele încălcări ale drepturilor populației de limbă rusă în zonele disputate din estul Ucrainei - acuzații pe care Kremlinul le-a respins mereu ca fiind „fără temei”.

Atac cibernetic de proporții

Cu toate acestea, răspunsul la atacul cibernetic de sâmbătă a fost imediat. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, exprimându-și dezaprobarea, a anunțat că în următoarele zile „Alianța Atlantică și Ucraina vor semna un acord privind intensificarea cooperării cibernetice, inclusiv accesul Kievului la platforma de schimb de informații privind malware a NATO”. Nu numai. Experții cibernetici aliați deja „susțin autoritățile ucrainene de pe teren”.

Nu este un mister faptul că sfera digitală ar fi fost unul dintre fronturile fierbinți ale confruntării cu Rusia și în ultimele zile, în diferite edificii din Bruxelles s-a vorbit deschis despre consolidarea în acest sens a structurilor ucrainene. UE își va juca şi ea rolul, iar șeful diplomației, Josep Borrell, a anunțat o misiune la Kiev a grupului de lucru digital european. „Din păcate – a declarat el la Brest, la finalul reuniunii informale a miniștrilor de externe ai UE– acesta nu va fi ultimul atac cibernetic împotriva Ucrainei”.

Borrell a subliniat că în prezent nu există dovezi clare despre cine se află în spatele acestei acțiuni destabilizatoare. „Însă vom afla”, a comentat el. Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, după ce a anunțat o vizită iminentă în Ucraina împreună cu omologul german Annalena Baerbock, a evidențiat în orice caz dorința „unanimă” a celor 27 de a continua dialogul cu Moscova. În timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Joe Biden să organizeze o „trilaterală” cu Vladimir Putin (online) pentru a încuraja destinderea.Traducere: RADOR