SUA au determinat Armenia să piardă, susțin turcii
- Iuliu Vlădescu
- 22 septembrie 2023, 11:26
SUA au determinat Armenia să piardă, susțin turcii, care se bucură de problemele pe care le are eternul lor dușman, Armenia.
În al doilea război din Nagorno-Karabah, din anul 2020, Azerbaidjanul a eliberat o mare parte din teritoriul aflat sub ocupaţie; iar la încheierea războiului a semnat cu Rusia şi Armenia o înţelegere.
Însă în ciuda faptului că au trecut 3 ani de la semnarea acestui document, nu s-a ajuns la un acord final. Prima cauză a fost intervenţia SUA în acest proces, al doilea motiv a fost efortul Erevanului de a aduce într-un impas acest proces, având încredere în sprijinul SUA.
Jocul lui Pașinian
Punerea sub semnul întrebării a cooperării cu Rusia în domeniul securităţii de către Armenia, ca urmare a provocărilor SUA, primind în schimb apeluri de genul „SUA ar trebui să invite Armenia în NATO” şi, în cele din urmă, organziarea unor exerciţii militare comune cu Statele Unite au arătat riscurile pe care aceste situaţii le vor aduce în Caucaz.
Pe de altă parte, pentru a prelungi procesul şi a amăgi Rusia şi Azerbaidjanul, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a urmat această strategie tot cu sprijinul SUA şi UE: „Azerbaidjanul să ofere Nagorno-Karabah un statul special, iar acest statut să fie susţinut de un mecanism internaţional care va fi creat”.
Bineînţeles că această strategie nu avea alt scop decât transferarea supremaţiei Azerbaidjanului din Nagorno-Karabah unui mecanism internaţional...
Fotoliul lui Pașinian se clatină
La 19 septembrie, în urma exploziei minelor plasate de forţele armate armene, şi-au pierdut viaţa şapte poliţişti azeri, astfel că declanşarea unei operaţiuni antiteroriste a Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah a devenit inevitabilă.
Cu mare probabilitate, această mutare nu a fost una aşteptată de Pașinian. Pentru că rezultatul a arătat că a fost prins nepregătit; astfel că în aceeaşi zi, în ţara sa s-a confruntat inclusiv cu pericolul unei lovituri de stat. În faţa tabloului din faţa sa, Pașinian a acuzat Rusia şi a transmis următoarele trei mesaje:
- „Doresc să precizez că Armenia nu a participat la operaţiunea militară”.
- „Nu vom permite unor forţe interne şi externe să atace statul armean”.
- „În Armenia sunt persoane din diverse segmente ale populaţiei care fac apel la organizarea unei lovituri de stat”."
Pe scurt, Pașinian pierdea jocul pe care l-a jucat cu sprijinul SUA, astfel că nici armenii din Nagorno-Karabah nu vor primi sprijinul pe care îl aşteptau de la Armenia...
Documentul indicat de Rusia pentru soluţionarea conflictului Armenia-Azerbaidjan
În comunicatul pe care l-a transmis, Ministerul de Externe al Rusiei evidenţiază rolul Occidentului: „Soarta Nagorno-Karabah a fost în mod dramatic afectată de summit-urile organizate sub egida Uniunii Europene în octombrie 2022 şi mai 2023, când Erevanul a recunoscut că acest teritoriul este un teritoriu azer”.
Moscova a subliniat că aceste summmit-uri au modificat atât documentul semnat la 9 noiembrie 2020 de liderii Rusiei, Azsrbaidjanului şi Armeniei, cât şi statutul forţelor de menţinere a păcii.
Iar abordarea Kremlinului că „Operaţiunea Azerbaidjanului s-a desfăşurat pe teritoriul propriu” l-a pus pe Pașinian într-o situaţie foarte dificilă.
Opţiunea pe care o are Armenia
Astfel că, în 24 de ore s-a încheiat un armistiţiu în urma acceptării următoarelor condiţii ale Azerbaidjanului: „Depunerea armelor de către trupele armatei armene şi de către formaţiunile armate ilegale armene şi dezarmarea completă a formaţiunilor armate ale armatei de apărare. Unităţile armatei armene părăsesc teritoriul Azerbaidjanului, iar formaţiunile armate armene ilegale sunt dizolvate. Toate armele şi echipamentele militare vor fi predate”.
Pentru clarificarea armistiţiului, astăzi, oficialii azeri şi reprezentanţii armenilor din Nagorno-Karabah se vor întâlni.
În concluzie, jocul lui Pașinian sprijinit de SUA, a întors împotriva lui tabloul din Nagorno-Karabah şi a generat un climat tensionat în interiorul ţării care ar putea zdruncina puterea.
De fapt, el avea în faţă oportunitatea "păcii regionale" prin întâlnirea pe aceeaşi platformă 3+3 a Turciei, Rusiei şi Iranului şi a Azebaidjanului, Armeniei şi Georgiei.
Nu ştiu dacă va fi a lui Pașinian, dar această oportunitate încă mai există în faţa Erevanului. Este suficient să stea departe de conspiraţiile de pe axa Washington-Paris...
(Articol de Mehmet Ali Güller, în Cumhuriyet; Traducerea: Emel - Birgül Mauki, RADOR RADIO ROMÂNIA)