Serviciile secrete americane au informații că Vladimir Putin pregătește o nouă amenințare nucleară. Arma cea mai recent dezvoltată ce Rusia este, în acest moment, în teste.
Statele Unite au observat în ultimele săptămâni nave militare rusești ce par să se pregătească de un posibil test al unei noi torpile cu propulsie nucleară, potrivit informațiilor oferite de un oficial american de rang înalt. Navele au fost observate în timp ce părăseau zona de testare din Marea Arctică și se întorceau în port fără a efectua vreun test. Acțiunile navelor rusești au lăsat să se înțeleagă că acestea s-ar pregăti pentru un posibil test al unei noi torpile cu propulsie nucleară.
Rusia se pregătește de un posibil test nuclear
Printre navele care au luat parte la pregătiri a fost Belgorod, un submarin cu rachete de croazieră modificat pentru operațiuni speciale, capabil să lanseze vehicule subacvatice fără pilot, inclusiv torpila Poseidon.
„Acest lucru poate fi văzut ca parte a unei imagini mai mari și a practici militare recente a Rusiei, care trimite trupe prost antrenate și subechipate în Ucraina. Industria militară a Rusiei trece prin momente dificile și putem vedea, de asemenea, că sancțiunile occidentale asupra bunurilor militare de înaltă tehnologie au un efect și trebuie să continue”, a declarat oficialul american pentru CNN.
Există posibilitatea ca Rusia să își reia testul, însă au opțiuni limitate pentru că apele din zona de testare vor începe în curând să înghețe. Americanii nu cred că testul ar fi implicat detonarea unui dispozitiv nuclear, potrivit știripesurse.ro.
Torpila Poseidon, bijuteria lui Vladimir Putin
Submarinul rus Belgorod poate lansa o „torpilă autonomă intercontinentală, cu propulsie nucleară şi încărcătură nucleară”, numită Poseidon, despre care expertul naval HI Sutton spune că este cea mai mare armă de acest tip, dar și că are o încărcătură nucleară de două ori mai puternică decât a rachetelor balistice lansate din submarine. De altfel, Poseidon provoacă de 30 de ori mai multe pagube decât o torpilă obișnuită.
Poseidon mai este numită și „Arma Apocalipsei”. Aceasta poate fi detonată, în caz de război, în proximitatea orașelor statelor inamice. Drona din dotare este capabilă să creeze un tsunami puternic, radioactiv, contaminând zona țintită cu cobalt-60.