Politico a conturat un scenariu care ar putea agrava situația din Orientul Mijlociu. Conform acestuia, Statele Unite ale Americii ar riposta în urma atacului asupra forțelor sale. O astfel de ipoteză ar conduce spre extinderea conflictelor, inclusiv în Siria.
Forțele americane au fost ținta unui atac la granița dintre Siria și Iordania. După această lovitură, președintele american Joe Biden a cerut elaborarea unui răspuns pentru această ofensivă. Aflată în această poziție, SUA ar putea amplifica situația din Orientul Mijlociu.
SUA, răspuns pentru atacul din Siria
După atacul asupra forțelor americane sunt luate în calcul mai multe variante prin care SUA ar putea răspunde. Unul dintre acestea vizează lansarea unui atac asupra personalului militar iranian în Irak și Siria, arată Politico.
De altfel,Joe Biden ar fi solicitat deja elaborarea unui plan de acțiune care să cuprindă posibilitățile prin care SUA poate răspunde atacului.
În același timp, șeful statului a cerut și planul de apărare prin care eventualele atacuri să fie oprite. Conform surselor, Pentagonul ar viza un posibil atac asupra soldaților iranieni în Siria sau Irak.
Al doilea scenariu
Totodată, SUA ar lua în calcul și lovirea instalațiilor navale iraniene din Golful Persic. Scenariile ar putea fi aplicate chiar în următoarele zile, ca răspuns la represaliile recente.
Americanii spun că răspunsurile„vor fi făcute în valuri” , fiind vizate mai multor ținte. Aceleași surse au au subliniat că președintele american Joe Biden nu va aborda public subiectul loviturilor asupra forțelor iraniene, înainte să fie luată o decizie finală în acest sens.
Odată cu aceste măsuri aplicate de Statele Unite, tensiunile din Orientul Mijlociu s-ar putea agrava în următoarea perioadă.
SUA, lovituri în mai multe etape
La începutul acestei săptămâni, secretarul de stat american a precizat că administrația își va apăra interesele din regiune în mai multe faze.
Variantele luate în calcul de SUA vin după atacul cu drone din 27 ianuarie. Acesta a avut ca țintă o bază militară a coaliției occidentale din al-Tanf, la granița dintre Siria și Iordania. În urma acestuia, 3 militari americani au murit, iar alți 40 au fost răniți.