Scaunul electric, plutonul de execuţie sau camera de gazare: unele state americane, afectate de lipsa de barbiturice pentru a aplica pedeapsa capitală, preconizează să revină la vechile metode de execuţie, abandonate pentru brutalitatea lor.
În state precum Virginia, Wyoming sau Missouri, tot mai mulţi politicieni propun să se revină la vechile practici, pentru a ieşi din impasul în care se află în prezent injecţia letală, generalizată ca metodă de execuţie în 1982 în SUA. De când producătorii europeni au refuzat să le mai furnizeze, cele 32 de state americane care aplică pedeapsa cu moartea încearcă prin toate mijloacele să găsească alţi furnizori. Şi sunt obligate să răspundă tot mai des la criticile care denunţă provenienţa noilor produse şi suferinţele pe care le-ar putea produce, notează miercuri ziarul ABC, citat de Agerpres.
Camera Reprezentanţilor din Virginia a aprobat, la 22 iunie, un proiect de lege care autorizează execuţia pe scaunul electric dacă nu există barbiturice pentru injecţia letală. Textul, propus de republicanul Jackson Miller, trebuie însă aprobat de Senatul local pentru a intra în vigoare. În Virginia, unde scaunul electric a fost utilizat ultima oară în ianuarie 2013, ca şi în alte şapte state, condamnaţii la moarte pot alege scaunul electric în loc de injecţia intravenoasă. Dar aceasta nu poate fi impusă împotriva voinţei. În Missouri, criticat pentru controversata provenienţă a anestezicului său fabricat de un farmacist fără licenţă, ministrul de Justiţie al acestui stat, Chris Koster, a propus revenirea la camera de gazare. Camera de gazare este legală în Missouri, Arizona şi Wyoming, dacă deţinutul optează pentru această metodă de execuţie. A fost utilizată ultima oară în Arizona în 1999.
Condamnatul la moarte este aşezat şi legat pe un scaun instalat într-un compartiment închis cu geamuri în care este introdus gazul toxic, acidul cianhidric, care provoacă o moarte „extrem de violentă”, potrivit unui jurnalist local. Un alt republican din Missouri, Rick Brattin, propune revenirea la plutonul de execuţie, utilizat ultima oară în 2010 la Utah. Propunerea va fi examinată la 10 februarie şi de Senatul din Wyoming, un stat în care există un singur condamnat la moarte.
„Consider camera de gazare o metodă crudă şi neobişnuită, propun mai degrabă plutonul de execuţie pentru că, prin comparaţie cu alte metode de execuţie, este mult mai ieftin pentru acest stat”, a declarat senatorul republican.
„Politicienii din multe state încep să-şi piardă credibilitatea. De câte ori să ne mai întoarcem la trecut?”, se întreabă Deborah Denno, expertă în metode de execuţie. „Am ajuns la injecţia letală pentru că electrocutarea nu funcţiona şi pentru că nici camera de gazare nu mai funcţiona”, a spus ea, amintind că execuţia prin spânzurare, în vigoare încă în trei state în cazul în care condamnatul o alege, a fost abandonată în 1996.
„Au existat prea multe execuţii eşuate, o întoarcere înapoi ar fi considerată un regres”, a declarat Richard Dieter, director al Centrului de Informaţii privind Pedeapsa Capitală (DPIC). „Dacă revenim la aceste metode, se vor întâmpla lucruri îngrozitoare, care vor accelerarea abolirea pedepsei capitale”, a subliniat el.
Ron McAndrew, un fost călău din Florida, este încă profund impresionat după ce a participat la o execuţie cu scaunul electric în urmă cu 17 ani. „Un fum des a început să-i iasă de sub cască, urmat de flăcări, vâlvătaia a ajuns până în faţa mea. Timp de 11 minute, întreaga încăpere s-a umplut de un fum gros şi de un miros îngrozitor. Până i-a ars toată partea de sus a capului. A fost îngrozitor”, conchide el.