Un avion militar de tip Sukhoi s-a prăbușit marți în timpul decolării, la baza rusească Hmeimim din Siria. Întregul echipaj a decedat în acest accident, conform agențiilor de știri din Rusia, care l-au citat pe purtătorul de cuvânt al armatei ruse.
"Aeronava de tip Su-24 a pierdut controlul direcției pe pistă și a explodat în timp ce accelera pentru decolare... Membrii echipajului nu au mai avut timpul necesar pentru a se catapulta și au murit", a declarat același purtător de cuvânt. Acesta nu a specificat câte persoane au murit, dar Su-24 are, de obicei, un echipaj format din două persoane. "Potrivit relatărilor de la locul accidentului, cauza acestuia ar putea fi de natură tehnică", a adăugat purtătorul de cuvânt. Rusia a realizat o serie de atacuri aeriene în Siria, în sprijinul regimului președintelui Bashar al-Assad, încă din 2015. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat marți că, în prezent, avioanele rusești efectuează peste 150 de atacuri pe zi, în estul Siriei, împotriva Statului Islamic. Cele mai recente victime se adaogă altor 35 de militari ruși uciși în Siria în cadrul conflictului, conform datelor oficiale. Luna trecută, un general rus a fost ucis lângă orașul Deir Ezzor, din estul țării, unde forțele speciale rusești participă la ofensiva de la sol, de partea regimului de la Damasc.