Un studiu despre artiștii cavernelor propune o teorie revoluționară despre felul în care aceștia atingeau starea de inspirație necesată pentru a-și realiza creațiile.
Autorii picturilor rupestre își realizau „operele” într-o stare euforică, provocată de lipsa oxigenului. Creatorii preistorici din peșterile de pe teritoriul Europei halucinau în adâncurile grotelor din cauza lipsei de oxigen. Aceasta în timp ce-și realizau creațiile, după cum susține o echipă de cercetători într-un studiu recent. Rezultatele analizei au fost citate de publicația The Independent.
De-a lungul vremii, cercetătorii au fost nedumeriți de faptul că multe picturi rupestre au fost create în zone îndepărtate şi întunecate din peşteri. Acestea au fost realizate la o distanţă considerabilă de intrarea în grote şi în zone greu accesibile, lipsite de aerisire.
În prezent, în noul studiu, realizat de cercetători israelieni, este avansată o nouă teorie, revoluționară. Conform acesteia, artiştii din paleolitic căutau în mod intenţionat cele mai îndepărtate zone din peşteri, care conduceau la privarea de oxigen în creierul lor, un proces cunoscut sub numele de hipoxie. Pentru a putea vedea în întuneric, ei erau nevoiţi să aprindă torţe, ceea ce reducea cantitatea de oxigen disponibilă în adâncurile grotelor. Potrivit cercetătorilor, este posibil ca halucinaţiile produse de lipsa oxigenului să le fi produs experienţe euforice extracorporale, iar acest lucru i-a influențat în procesul de creație a picturilor.
Studiu revoluționar despre artiștii cavernelor
Lucrarea a fost publicată de Yafit Kedar şi Ran Barkai de la Universitatea Tel Aviv în jurnalul ştiinţific „Time and Mind: The Journal of Archaeology, Consciousness and Culture”. Studiul sugerează, de asemenea, că spaţiile peşterilor ar fi putut fi privite de artişti cu respect, fiind considerate locuri sacre.
„Abordăm semnificaţia peşterilor în viziunea lumii indigene şi susţinem că pătrunderea în aceste medii adânci şi întunecate era o alegere conştientă, motivată de conştientizarea naturii transformatoare a unui spaţiu subteran, privat de oxigen”, au notat autorii cercetării.
Ei sunt de părere că decizia de a se aventura în adâncurile peşterilor era conştientă, o „arenă ontologică” ce le-a permis primilor oameni să „îşi menţină conexiunea cu cosmosul”. Kedar a declarat pentru publicaţia israeliană Haaretz că artiştii cavernelor ar fi putut să creadă că în acele momente comunicau cu o altă fiinţă.
„Ideea este că ei intrau (în adâncurile peşterilor) deoarece credeau că exista ceva acolo, că erau entităţi dincolo de perete”, a spus cercetătoarea.
Yafit Kedar a avut ideea realizării studiului după ce a vizitat mai multe peşteri cu picturi rupestre din Europa şi s-a întrebat de ce oamenii cavernelor se aventurau peste un kilometru în interiorul grotelor şi în spaţii foarte înguste pentru a crea artă.