Cu toate că milioane de oameni s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu mai multe doze de vaccin, nu au existat până acum dovezi care să arate cât de eficientă este o nouă doză pentru organism. Un nou studiu arată acum că nu am fost protejați pentru prea mult timp.
Un studiu francez a ajuns la concluzia că deși rapelurile vaccinurilor anti-COVID-19 au avut efecte benefice pentru sănătate și au protejat organismul de formele severe ale bolii, eficacitatea lor a fost de scurtă durată.
Noul studiu, care nu a fost încă publicat într-o revistă ştiinţifică, reprezintă cel mai recent episod al unor cercetări care au examinat eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 de la introducerea lor pe piaţă pentru populaţia generală la începutul anului 2021.
Efectul rapelurilor scade odată cu trecerea timpului
„Dozele de rapel au permis consolidarea protecţiei oferite împotriva riscului de spitalizare, însă această protecţie rămâne limitată în timp”, au concluzionat autorii unui studiu realizat în Franţa sub coordonarea Agenţiei naţionale pentru siguranţa medicamentelor (ANSM) şi a companiei de asigurări medicale Assurance Maladie.
Vaccinarea anti-COVID-19 și-a demonstrat eficacitatea împotriva formelor grave ale bolii, dar, cu toate acestea a reușit să reducă decât foarte puţin riscul de reinfectare pe termen mediu şi lung.
Mai mult, chiar și împotriva riscului de spitalizare, eficienţa tinde să scadă de-a lungul timpului, motiv pentru care s-a recomandat ca persoanele să își administreze o nouă doză de vaccin. S-a ajuns la a treia, a patra sau chiar a cincea doză.
Însă, ceea ce lipsea erau beneficiile reale aduse de aceste rapeluri succesive, mai ales după apariţia variantei Omicron, care a dezvoltat mai multe subvariante.
Cum a fost realizat studiul
Noul studiu s-a concentrat pe cazurile de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 între iunie 2022 şi octombrie 2022. Cercetătorii francezi au comparat statutul lor vaccinal cu cel al unui grup de persoane care nu au fost spitalizate, o procedură denumită „grup martor”.
A reieşit că vaccinurile şi-au păstrat o bună eficienţă împotriva riscului de spitalizare, chiar şi faţă de varianta Omicron.
Este cazul persoanelor care nu au primit decât primele două doze, însă această protecţie este sporită de rapeluri: eficienţa împotriva riscului de spitalizare a fost estimată la 45% după prima vaccinare, la 56% după a treia doză şi la 75% după a patra sau a cincea doză.
Efectul dozelor de rapel a scăzut însă destul de rapid, iar după șase luni au existat puține diferențe în raport cu persoanele care s-au vaccinat o singură dată, potrivit Agerpres.