Studentă la Medicină în Oradea, în Peter Symonds College Hall of Fame pentru succes academic și atletic. A fost a doua jucătoare din liga universităților din America

Orădenii care vor să învețe să joace tenis, să-și îmbunătățească loviturile pot să joace tenis cu Oana Manole, care a făcut performanțe în tenisul universitar în America. Oana a intrat în Peter Symonds College Hall of Fame în 2013 pentru succes academic și atletic.

Oana a absolvit științe biologice la Universitatea Illinois Chicago. Studenta la Medicină și Farmacie de la Universitatea Oradea spune că cei care doresc pot să joace tenis cu ea, dar pot primi și sfaturi pentru meciuri, sau pot să-și ducă copilul la tenis dacă vor constata de exemplu că micuțul are prea multă energie. Oana Manole chiar poate să fie de ajutor fiindcă ea a trecut prin aceste etape.

A studiat la University of Illinois Chicago. „ Am jucat tenis datorită faptului că aveam prea multă energie iar părinții mei au decis să mă ducă la un sport. Am ales tenisul fără să stau pe gânduri. Nu și-au imaginat ei atunci că eu voi îndrăgi așa de mult tenisul și ca o să dezvolt pasiune pentru tot ce reprezintă acest sport„ , povestește tânăra. Pasiunea pentru tenis a crescut pe măsură ce se antrena. „Au trecut anii și săptămână după săptămână eu eram tot timpul pe teren antrenându-mă și dezvoltându-mă. A început inițial ca o joacă și a devenit un sport în care căutam tot mai multă performanță. Joaca s-a transformat în evenimente mai serioase, turnee locale, apoi regionale, naționale și internaționale. Au fost bucurii, celebrări, înfrângeri frustrante, rachete trântite, trofee, lacrimi și zâmbete (câteodată chiar în același meci), dar cel mai important, o provocare continuă și multe lecții de viață„, spune Oana Manole. Ca și Emma Răducanu, Oana Manole și-a trăit adolescența  în Anglia unde a continuat să joace tenis. „ Am participat la tot mai multe turnee și atunci am realizat că bucuria mea din acest sport este completă dacă reușesc să transmit mai departe ceea ce eu am învățat și trăit  pe teren. Am făcut cursuri de antrenori de tenis și am început să și antrenez „, spune sportiva. 

„Am lăsat o bucățică de istorie„

Oana Manole visa însă să fie jucătoare de top în prima divizie din America și a început să lucreze la visul ei pas cu pas. „ Visul meu a fost să joc tenis în divizia 1 în Statele Unite și am reușit asta obținând o bursă atletică pentru 4 ani în Chicago. Am jucat la poziția 1 din echipă atât la simplu, cât și la dublu. La dublu am fost clasată pe locul 7 regional și am lăsat o bucățică de istorie pentru universitatea pe care o reprezentam, fiind prima echipa clasată la dublu până atunci. Mi-am dorit să mă clasez în primele 3 jucătoare din liga universităților. La finalul carierei mele în America mi-am îndeplinit și acest vis și am fost clasată a două jucătoare, o performanța pentru care și acum sunt foarte mândră. După ce am terminat facultatea, m-am mutat in Oradea și am început să lucrez cu copii de toate vârstele, de la inițiere până la performanță. M-am bucurat mult și încă ma bucur de progresele fiecărui copil și de expertiza care o pot da mai departe„, spune Oana Manole.