Strategii pentru stimularea turismului în pandemie: Prețuri mici și compensații la infectare cu noul coronavirus

Strategii pentru stimularea turismului în pandemie: Prețuri mici și compensații la infectare cu noul coronavirus

În condițiile în care turismul este una dintre cele mai afectate industrii de pandemia provocată de noul coronavirus, mai multe state iau măsuri menite să atragă vizitatori.

Încercând să reducă pierderile imense provocate turismului, mai multe state a căror economie se bazează pe veniturile obținute din această industrie au stabilit tot felul de stimulente menite să-i atragă pe turiști. Cu atât mai mult cu cât în ultimul timp s-au înmulțit numărul cazurilor de COVID-19, în țările din întreaga lume.

Cipru este o țară mediteraneană a cărei economie se bazează în principal pe veniturile obținute din turism. Drept urmare, pentru a nu pierde vizitatorii și, implicit, sumele pe care le-ar obține, autoritățile de aici, promit că vor acoperi toate costurile de cazare, mâncare, băutură și medicație pentru toți cei care contactează coronavirusul pe perioada vacanței petrecute aici.

În mai mulți operatori de turism oferă pachete de cazare cu prețuri mai mici cu până la 65% decât cele practicate în mod obișnuit, tot în scopul atragerii turiștilor în vreme de pandemie.

O ofertă oarecum similar propun și autoritățile din Uzbekistan. Acestea promit o compensație de 3.000 de dolari pentru fiecare turist care contactează noul coronavirus în vacanță, pe teritoriul său. Banii sunt destinați plății serviciilor medicale într-un spital din țară. Oferta se adresează tuturor, ci doar cetățenilor din țările considerate sigure din punct de vedere epidemiologic, precum China, Japonia sau Coreea de Sud.

Pe de altă parte, vecinii din Bulgari, mai pricepuți la turism decât noi, au decis să elimine taxele percepute pentru șezlonguri, umbrele pe unele dintre cele mai populare și mai vizitate plaje din stațiunile de la Marea Neagră.

Nu același lucru se întâmplă, însă, pe Litoralul românesc, unde hotelierii au crescut prețurile la cazare și servicii pentru a recupera pierderile provocate de măsurile de restricție impuse în contextul actualei pandemiei de coronavirus.

Acest lucru se reflectă și în gradul de ocupare din stațiunile de la malul Mării Negre, care este mai scăzut cu aproape 20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Vă faceți vacanța în Grecia? Purtarea măștii este obligatorie în marketuri

Meteo de weekend. Vine un pic de căldură, dar apoi se strică vremea

Ne puteți urmări și pe Google News