Secretarul apărării, Mark T. Esper, Gen. John E. Hyten, vicepreşedintele Statului Major Interarme, Gen. Tod D. Wolters şi comandantul Comandamentului European al Statelor Unite (EUCOM) au susţinut miercuri o conferinţă de presă comună la Pentagon.
„Strategia SUA necesită o creştere a vitezei în toate misiunile noastre, în fiecare îmbunătăţire a poziţiei forţelor noastre. Ne concentrăm pe acţiuni în interiorul şi în exteriorul ariei noastre de responsabilitate, iar vigilenţa în cadrul competiţiei dintre marile puteri este absolut imperativă.
Aşa cum s-a discutat, această realiniere ne permite să descurajăm în mod avantajos Rusia, să asistăm NATO, să întărim Alianţa Nord-Atlantică, să îmbunătăţim flexibilitatea strategică propusă de secretarul apărării Esper şi să îmbunătăţim flexibilitatea operaţională a EUCOM, menţinând în tot acest timp atenţia asupra asigurării celor necesare traiului familiilor noastre. Aşa cum a subliniat secretarul apărării Esper, planul actual propune repoziţionarea cartierului general al Comandamentului Combatant, al Comandamentului Auxiliar şi a nivelurilor inferioare.
Repoziţionarea cartierelor generale ale US EUCOM şi a componentelor sale, a Comandamentului European pentru Operaţiuni Speciale din Germania în Belgia, asociază aceste organizaţii cu cartiere generale ale SHAPE. Acest lucru va îmbunătăţi viteza şi claritatea deciziilor noastre şi va promova o mai mare aliniere operaţională.
De asemenea, există posibilitatea repoziţionării comandamentelor USAFRICOM şi a componentei lor, Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale în Africa, într-o locaţie care va fi stabilită ulterior.
Intenţionăm, de asemenea, să repoziţionăm trei cartiere generale de brigadă şi batalioane de artilerie antiaeriană, precum şi un batalion de ingineri în Belgia, din Germania, şi două organizaţii mai mici de suport şi contractare în Italia. În aşteptarea unor planuri viitoare, anticipăm că Batalionul 52 de Inginerie Civilă ar putea fi mutat cât mai curând din Germania în Italia, la o dată comunicată ulterior. Aşa cum a subliniat secretarul Apărării Esper, vom propune repoziţionarea Escadrilei F-16, a aeronavelor sale, a piloţilor şi mecanicilor săi din Germania în Italia.
De asemenea, anticipăm repoziţionarea a două batalioane din Germania în Italia, pe care le vom unifica cu cartierele generale-mamă, o mişcare ce va spori unitatea de comandă. Propunerea de a repoziţiona forţele înapoi în CONUS, aşa cum secretarul a menţionat referitor la Regimentul 2, va permite acelor unităţi să reobţină pregătirea de luptă maximă a forţelor SUA acasă şi va permite un sprijin mai mare pentru acţiunile la nivel mondial, în timp ce va menţine o atenţie sporită către Europa.
Repoziţionarea forţelor în interiorul Europei va promova mai bine şi va executa mai bine apărarea cuprinzătoare şi răspunsul unit. Aceste lucruri se aliniază cu noua strategie militară a NATO, primul document strategic militar în peste şase decade. Aceste eforturi ne cresc şansele să generăm pace în Europa şi cresc eficienţa SUA în competiţia dintre marile puteri”, a declarat generalul Tod G. Wolters, anunță Rador.